Meteorologii anunţă vreme caldă pentru zilele următoare. Mercurul din termomentre continuă să crească şi ajungem să avem joi chiar 17 grade Celsius. Însă ploile nu ne ocolesc. Cerul va fi mai mult noros temporar va ploua pe arii extinse în sudul, în sud-estul ţării şi local în restul teritoriului. În zona montanã, la peste 1400 m, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla cu intensificări în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului şi pe crestele montane.
Vremea va fi inchisa si in Capitala, dar calda pentru aceasta perioada. Temporar ploua slab, iar temperatura aerului ajunge la maxime in jur de 11 grade Celsius.
VEZI PROGNOZA METEO PE următoarele trei zile în Bucureşti şi în ţară
MUNTENIA
Până în data de 4 martie vremea va fi, în general, mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime între 9 şi 13 grade şi ale temperaturilor minime între 1 şi 5 grade. După această dată temperaturile scad şi chiar pot ajunge la sfârşitul celei de a doua săptămâni uşor sub normalul perioadei. Maximele rămân pozitive, dar minimele vor tinde spre medii de -2 grade.
Precipitaţiile vor fi mai frecvente în prima săptămână, iar în 25 februarie, pe arii restrânse cantităţile de apă acumulate vor fi mai importante. Se vor semnala ploi, iar spre sfârşitul intervalului, izolat, poate să apară trecător şi lapoviţa.
OLTENIA
Cel puţin până la jumătatea celei de a doua săptămâni de prognoză, temperaturile diurne se vor menţine peste mediile climatologice specifice datei calendaristice, chiar dacă vor avea variaţii de la o zi la alta, și vor depăşi 10 grade aproape în fiecare zi. Din 5 martie însă, vremea se răceşte, astfel că media maximelor se va apropia de 6 grade. Regimul termic
nocturn va fi în scădere începând cu dimineaţa zilei de 27 februarie, iar ultimele zile din interval vor aduce chiar minime negative, cu medii în jurul a – 2 grade.
Va ploua în majoritatea zilelor, în prima săptămână pe arii extinse (miercuri, 25 februarie, posibil important cantitativ) apoi pe spaţii mai mici şi slab. În ultimele zile de prognoză, izolat pot să apară fulguieli.
TRANSILVANIA
Până în data de 4 martie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale specifice datei calendaristice, iar cea mai caldă zi va fi 24 februarie când se vor depăşi izolat 15 grade ziua, iar noaptea media minimelor va fi de 1…2 grade.
În ultima parte a celei de a doua săptămâni, însă, media maximelor va ajunge la doar 4…5 grade, iar cea a minimelor la – 4 grade, astfel că vremea va deveni mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an. Ploile vor fi mai frecvente în zilele de 25 şi de 26 februarie. În rest, chiar dacă precipitaţii pot să apară în aproape fiecare zi, acestea vor fi slabe şi pe spaţii mai mici, predominant ploi.
MOLDOVA
Până în data de 4 martie, chiar dacă valorile termice vor avea variaţii de la o zi la alta, acestea se menţin peste normele climatologice specifice perioadei, iar media maximelor se va situa, în general, în jurul valorii de 9 grade. În ultimele zile ale celei de a doua săptămâni, însă, temperaturile scad, posibil chiar sub mediile multianuale. Temperaturile minime vor avea medii pozitive inclusiv în primele zile de primăvară, pentru ca din data de 5 martie să coboare sub pragul îngheţului.
Vor cădea precipitaţii în aproape fiecare zi, sub formă de ploaie până spre sfârşitul interalului, apoi, trecător şi pe arii restrânse, posibil şi lapoviţă şi ninsoare.
DOBROGEA
Deşi valorile termice vor avea variaţii de la o zi la alta, până spre sfârşitul intervalului vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime între 9 şi 12 grade, apoi vor deveni normale pentru data calendaristică. Temperaturile minime se menţin pozitive pe întreg intervalul de prognoză. Cele mai ridicate valori medii vor fi în primele zile ale acestei săptămâni, în jur de 5 grade, iar cele mai mici în ultimele zile din interval, aproximativ 1 grad.
Trecător va ploua slab, aproape în fiecare zi, mai ales în prima săptămână.
BANAT
În prima jumătate a acestei săptămâni vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime care vor ajunge marţi, 24 februarie, până la aproximativ 16 grade. Apoi, până la începutul lunii martie, valorile termice diurne vor scădea, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice.
După o nouă încălzire în primele zile ale celei de a doua săptămâni, vremea se va răci din nou, iar maximele ar putea coborî uşor sub cele specifice primei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne vor începe să scadă după data de 26 februarie, iar în ultimele zile ale intervalului vor fi minime preponderent negative. În prima săptămână va ploua aproape în fiecare zi, mai intens în zilele de 25 şi de 26 februarie. Condiţii de precipitaţii vor fi şi în cea de a doua săptămână, dar pe spaţii mai mici. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în ultimele zile, posibil, trecător, şi lapoviţă sau ninsoare.
CRIŞANA
La începutul intervalului de prognoză mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul valorii de 11 grade, pentru ca în următoarele două zile, vremea să devină mult mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi la prânz, în medie regională, de 15…16 grade. În data de 26 februarie valorile termice scad, acestea urmând să oscileze, în următoarele zile, în apropierea normelor climatologice, având tendinţa de a le depăşi până în data de 4 martie, apoi de a fi puţin mai coborâte. Temperaturile minime vor scădea din dimineaţa zilei de vineri, 27 februarie, pentru ca spre sfârşitul celei de a doua săptămâni mediile să devină negative. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în aproape toate zilele, iar în 25 şi 26 februarie, ploile vor fi în general moderate cantitativ. Este posibil ca spre sfârşitul intervalului, trecător şi pe spaţii mici, să apară şi lapoviţă sau ninsoare slabă.
MARAMUREŞ
În primele trei zile ale intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi care marţi şi miercuri la prânz se vor situa în jurul valorii de 14 grade. În 26 februarie, temperaturile scad, dar până în 5 martie rămân mai ridicate decât normele climatologice. După această dată vor coborî sub aceste norme, iar media maximelor va fi de doar 6 grade. Vor scădea şi temperaturile nocturne, de la medii de 2…3 grade la începutul intervalului, până la doar -3…-2 grade spre final.
Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în aproape fiecare zi, dar acestea vor fi mai intense în 25 şi de 26 februarie. Vor fi sub formă de ploaie până aproape de finalul celei de a doua săptămâni, pentru ca în ultimele zile să apară condiţii şi de lapoviţă sau ninsoare.
LA MUNTE
Atât regimul termic diurn, cât şi cel nocturn vor fi caracterizate, în primele zile ale acestei săptămâni, prin valori mult mai ridicate decât mediile climatologice, apoi vor fi în scădere treptată spre valori mai mici decât în mod normal la această dată. Astfel, spre sfârșitul intervalului vor fi temperaturi sub pragul îngheţului, care se vor situa în jurul unor medii de -2 grade ziua şi -8 grade noaptea. Vor cădea precipitaţii pe arii extinse în prima săptămână şi local în cea de a doua. Acestea vor fi mixte, iar spre sfârşitul intervalului, mai ales ninsori.