„Birourile permanente reunite, consultându-se cu reprezentanții comisiei pentru controlul SRI de la nivelul Parlamentului au stabilit că marți la ora 10,00 va avea loc audierea domnului Eduard Hellvig pentru funcția de director al SRI. Miercuri la ora 13,00, Birourile permanente reunite vor lua în discuție după ce vor primi raportul comisiei SRI convocarea celor două Camere pentru vot”, a anunțat luni vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu, la finalul Birourilor reunite.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, precizînd că a discutat în prealabil cu liderii partidelor parlamentare.
Ulterior, Iohannis a declarat, la Digi24, despre nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru şefia SRI, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu liderii partidelor parlamentare, nu a fost niciun lider politic care să îi spună că nu e de acord.
Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat luni că în şedinţa BPN s-a propus ca parlamentarii partidului să voteze pentru numirea lui Eduard Hellvig la SRI, deşi ar fi preferat o persoană neangajată politic.
„Vom merge în faţa grupurilor parlamentare cu următoarea propunere: principiul de a avea persoane nepolitice în funcţia instituţiilor publice este unul corect. Am fi preferat ca nominalizarea să fie făcută pentru o persoană care nu e membru PNL. Respectăm propunerea dlui preşedinte. Dl Hellvig este o persoană echilibrată, se poate ocupa de sarcini, nu ne opunem la numirea domniei sale, însă ne dorim o dezbatere. Vom discuta şi în grupuri, nu ne vom opune, vom vota pentru dl Hellvig”, a declarat luni Victor Ponta.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, declara vineri că nu are nimic cu persoana lui Eduard Hellvig şi că nominalizarea acestuia la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI) este bună „ca persoană”, dar că PSD ar fi dorit pe cineva neimplicat politic.