La doar o oră după ce deputaţii au votat pentru arestarea Elenei Udrea, Traian Băsescu și-a făcut apariția la premiera filmului „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu. În sală, Băsescu a glumit şi a râs cu fostul şef al DNA, Daniel Morar, în prezent judecător la CCR, dar şi cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
La Palatul Copiilor, acolo unde a avut loc difuzarea filmului „De ce eu?”, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică de două ori. Agenții SPP care l-au păzit pe fostul președinte au intrat în alertă, însă totul s-a remediat cu ajutorul unui generator, potrivit stiripesurse.ro.
Mulți dintre spectatori au părăsit sala după aceste incidente. Regizorul Tudor Giurgiu a zis că nu l-a invitat și pe premierul Victor Ponta, dar o să îi trimită un DVD cu pelicula.
Printre invitați se află și fostul procuror Alexandru Lele. Fostul șef al statului a dispus, în 2010, pensionarea acestuia, în prezent avocat. Alexandru Lele este procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care în 2001 a dispus arestarea fiului prefectului de la acea vreme, prefect desemnat de Partidul Social Democrat (PSD).
Citeşte şi „De ce eu?”, realitatea cotidiană a României