Eduard Hellvig, AVIZAT favorabil pentru şefia SRI în comisia parlamentară

Eduard Hellvig, propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI), a fost avizat favorabil în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Ionela Marcu
24 feb. 2015, 08:37
Eduard Hellvig, AVIZAT favorabil pentru şefia SRI în comisia parlamentară

Comisia SRI a dat aviz favorabil propunerii ca Eduard Hellvig să fie numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înregistrate 7 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

„Audierea domnului Hellvig s-a concentrat pe viziunea privind securitatea națională a României și proiectul managerial pe care domnul Hellvig îl are. În al doilea rând, am verificat aspectele și criteriile stricte de legalitate necesare ocupării funcției de director al SRI. În urma acestor audieri, comisia s-a pronunțat prin vot, comisia are rol de aviz și practic avizul nostru este un aviz consultativ pentru plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului și Parlamentul prin vot va decide, votul în comisie a fost de aviz favorabil cu fost șapte voturi pentru și un vot împotrivă”, a declarat președintele Comisiei pentru control SRI, Georgian Pop, după audierea lui Hellvig.

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joia trecută, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al SRI. Liberalul a fost audiat marţi dimineaţa la Comisia de control a activităţii SRI, şedinţa având loc cu uşile închise.

La şedinţă au fost prezenţi toţi membrii acestui for, cu excepţia deputatului Sebastian Ghiță. Acesta se află marţi dimineaţă la instanţa supremă, unde se judecă cererea lui de ridicare a controlului judiciar, măsură luată de procurori în dosarul în care este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.

CITEŞTE ŞI PMP va vota împotriva numirii lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Ghiţă a declarat, luni, cu o zi înaintea audierilor, că reflectează la ideea de a se retrage din Comisie, dar că va lua parte la audierea lui Hellvig, fapt care nu s-a mai întâmplat.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere urmează să stabilească miercuri când va avea loc votul în plenul comun.

Potrivit art.23 din Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, SRI este condus de un director, cu rang de ministru.

CITEŞTE ŞI Sebastian Ghiţă, despre Eduard Hellvig: Este ca şi cum Ponta m-ar fi numit pe mine la şefia SRI

Acesta este „numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului.”

Potrivit legii, la numirea în funcție, directorul depune, în fața Parlamentului, jurământul de învestitură.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de condus începând cu prima zi a anului. E obligatorie pentru toată lumea
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Playtech.ro
Calendar Comper 2025: Când au loc probele la română și la matematică
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un clip șocant arată cum un soldat ucrainean și unul rus se luptă cu cuțitele până la moarte: „Mi-ai tăiat tot corpul. Lasă-mă să-mi trag puțin sufletul”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
Cum a murit, de fapt, Freddie Mercury. Două persoane i-au fost alături
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un bărbat din Timișoara a murit în holul blocului în care locuia, imediat după ce a fost externat din spital. Care este, de fapt, cauza decesului
Cancan.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în televiziune! Marele actor s-a stins. Veste tragică: L-am găsit fără suflare
StirileBZI
Taxă nouă, de 540 lei, de la 1 ianuarie 2024! Zeci de mii de șoferi români o achită obligatoriu!
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
substantial.ro
Dealerul de pe dark web care a furat muzică nelansată de la Coldplay, condamnat cu suspendare
MediaFlux
Începe VÂNĂTOAREA ANAF! Poți să te trezești cu POPRIRI peste noapte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence