Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în arest preventiv

Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, judecat alături de alţi patru membri ai familiei Anghel pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă.
Marius Neagu
24 feb. 2015, 11:46
Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel Constanţa a admis, marţi, contestaţia DNA la decizia de joia trecută a Tribunalului Constanţa, de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui Marius Constantin, informează Mediafax.

Avocatul acestuia, Pavel Abraham, a cerut instanţei respingerea ca nefondată a contestaţiei DNA, precizând că decizia Tribunalului Constanţa din data de 19 februarie prin care clientul său urma să fie judecat în arest la domiciliu a fost una legală şi temeinică.

Abraham a mai spus că măsura arestului preventiv nu mai este oportună pentru clientul său deoarece acesta stă de nouă luni în închisoare.

Marius Constantin a spus, la rândul său, că îşi doreşte să fie alături de familie, promiţând că dacă va fi plasat în arest la domiciliu va respecta toate regulile.

Curtea de Apel a admis contestaţia DNA şi a decis să menţină măsura arestului preventiv, decizia fiind definitivă.

Tribunalul Constanţa a decis, joia trecută, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, judecat, alături de alţi patru membri ai familiei Anghel, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică Ion Anghel, precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării