Premierul a sesizat Parchetul pentru neregulile în dosarele de restituire de la ANRP

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), unde peste 80% din dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor, informează Mediafax.
Romania TV
13 mart. 2012, 14:31
Premierul a sesizat Parchetul pentru neregulile în dosarele de restituire de la ANRP

Preşedintele ANRP, Dorina Danilescu, a declarat marţi, după şedinţa de Guvern, că s-au găsit „nereguli grave” în repartizarea pentru soluţionare a dosarelor de despăgubire, fără criterii şi registră de evidenţă, iar în urma verificărilor s-a constatat că în cazul a circa 80% din cazurile pentru care s-au emis certificate de despăgubire pe fond funciar lipseau de la dosar certificatele de moştenitor.

Danilescu a precizat că din cele 38.000 de dosare înregistrate pentru perioada 2005-2007, circa 21.000 nu au fost repartizate spre analiză, iar restul de 17.000 de dosare, deşi au fost repartizate, nu au fost analizate şi soluţionate.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat ulterior că premierul Ungureanu a sesizat Parchetul în cazul neregulilor constatate în urma auditului de la ANRP

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat marţi dimineaţa că este dispus să sesizeze organele de cercetare penală pentru modul defectuos în care a fost gestionată activitatea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

El a arătat, în şedinţa de marţi a Guvernului, că există deja un raport de audit efectuat pe această temă.

„Sunt dispus, în cazul acesta, să mergem pe seama cercetărilor deja făcute, a auditului prezentat la nivelul cabinetului primului ministru, până la sesizarea organelor în drept pentru cercetare penală”, a spus Ungureanu.

Dorina Danielescu, fost procuror-şef DIICOT, a fost instalată la conducerea ANRP în octombrie 2011, după ce Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea instituţiei.

Demisia lui Dumitrean a survenit arestării vicepreşedintelui ANRP Remus Baciu într-un dosar de corupţie, acesta fiind acuzat că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

Surse oficiale au declarat, marţi dimineaţa, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul intenţionează să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist, invocând lipsa de fonduri

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diana Șoșoacă acuză Europa că a „distrus România” în primul său discurs din Parlamentul European
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'