Deputaţii jurişti au decis: Aleşii traseişti nu-şi pierd mandatele. PNL atacă hotărârea la CCR

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi că primarii, consilierii care au trecut la alte partide ca urmare a aplicării Ordonanţei 55/2014 declarată neconstituţională de CC, nu-şi vor pierde mandatele. Reprezentanţii PNL au anunţat că vor contesta decizia la CCR.
Ionela Marcu
24 feb. 2015, 14:09
Deputaţii jurişti au decis: Aleşii traseişti nu-şi pierd mandatele. PNL atacă hotărârea la CCR

Comisia a dezbătut proiectul de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor adoptând un amendament al PSD care prevede că „toate efectele juridice, poltice sau de altă natură produse ca urmare a exprimării opţiunii de către primari, consilieri care urmare a Ordonanţei 55 se păstrează în integralitate”.

Comisia a respins în schimb toate amendamentele PNL care prevedeau ca aleşii locali care au trecut la alt partid să-şi piardă mandatele, iar sumele privind indemnizaţiile încasate de aceştia să fie recuperate.

Vicepreşedintele Comisiei ,Teodor Nicolescu (PNL) a declarat după şedinţă că PNL va sesiza Curtea Constituţională dacă acest amendament va fi adoptat de plenul Camerei şi al Senatului.

CITEŞTE ŞI Ordonanţa traseiştilor locali, motiv de dispută în plenul Camerei

„S-a ajuns la concluzia că, chiar dacă efectele sunt neconstituţionale, ele trebuie să-şi producă efectele în ciuda deciziei Curţii Constituţionale şi în ciuda oricăror principii elementare de drept. Eu vă garantez că vom sesiza CC cu privire la legea de respingere a ordonanţei, când ea va fi adoptată şi de către Senat, dacă nu cumva Senatul nu va ajunge la concluzia că decizia CC trebuie respectată”, a spus Nicolescu.

În replică vicepreşedintele Comisiei, Ciprian Nica (PSD) a precizat că aleşii locali nu-şi pierd mandatele, pentru că nu are rost să se creeze o instabilitate juridică.

„Primarii, consilierii nu-şi pierd mandatele, pentru că nu are rost să creem acum o instabilitate juridică, când vor unii sau când vor alţii”, a spus Nica.

Plenul Camerei urmează să se pronunţe asupra raportului Comisiei juridice privind respingerea Ordonanţei 55, care a fost emisă înaintea alegerilor prezidenţiale şi prevedea ca pe o perioadă 45 de zile aleşii locali pot opta să treacă la alt partid fără a-şi pierde mandatul.

Curtea Constituţională a decis însă că această ordonanţă este neconstituţională.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre