Candidaţii au primit bonuri de ordine, apoi au început să intre la interviu. Bătălia este dură: doar 156 de posturi şi peste 500 de candidaţi.
Nu oricine poate deveni măturător însă. Angajatul perfect trebuie să aibă vechime în câmpul muncii, studii finalizate şi cont bancar.
Deşi pare de necrezut, oameni dau mită ca să ocupe un post de măturător. Cel puţin asta susţin unii dintre candidaţi. „Aicea se angajează numai pe mită, pe bani, pe euro, se angajează pe vite”, a spus unul dintre aspiranţii la un post.
Pe lângă salariul de 600 de lei, un măturator primeşte lunar şi bonuri de masă.