Vremea se încălzeşte din nou, de vineri. Maxima va atinge 19 grade VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vremea se răceşte uşor joi, însă nu este vorba de vreo revenire serioasă a iernii. Vineri, vremea revine la sentimente primăvăratice. Se încălzeşte mai ales în partea de vest a ţării, dar câteva grade se adaugă la maxime în toate regiunile. Sâmbătă, soarele va străluci nestingherit, vântul va adia uşor, iar temperaturile, încurajate de un asemenea tablou meteorologic, vor creşte la valori între 9 şi nu mai puţin de 19 grade Celsius.
Romania TV
15 mart. 2012, 08:41
Vremea se încălzeşte din nou, de vineri. Maxima va atinge 19 grade VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Joi, vremea se răceşte uşor faţă de miercuri, în toată ţara. Nu este vorba de vreo revenire serioasă a iernii. Maximele, cu valori între 3 şi 13 grade Celsius, sunt temperaturi normale pentru această dată. Avem parte şi de ceva soare, mai puţin în sudul ţării, unde cerul va sta ascuns de nori şi, mai ales în prima parte a zilei, va ploua slab. Trecător, este posibil să vedem din nou ceva lapoviţe sau fulgi de nea. De altfel, tot cu fulgi de nea vor avea de-a face şi munţii, joi, în special Meridionalii. Vântul prinde putere în majoritatea regiunilor, ba chiar pe creste suflă cu putere. Mai mult, ANM a emis o avertitzare de vaânt puternic pentru sud-estul judeţului Cluj, în special pentru oraşele Cluj-Napoca şi Turda. Vântul va sufla cu 54 – 70 km/h, iar în zonele de munte viteza vântului va depăşi 80 de km/h, la rafală.

Şi în Bucureşti se înnorează joi. Ba chiar ziua a pornit cu câţiva stropi de ploaie şi lapoviţă, iar vântul nu va fi nici el prea prietenos. Temperatura maximă, mai scăzută şi în Bucureşti decât miercuri, nu va mai trece la amiază de 7 grade Celsius.

Vineri, vremea revine la sentimente primăvăratice. Se încălzeşte mai ales în partea de vest a ţării, dar câteva grade se adaugă la maxime în toate regiunile. Cerul se înseninează şi doar peste est sunt ceva mai mulţi nori, unde nu va fi exclus să mai vedem fie ploi slabe, fie ceva lapoviţe sau câţiva fulgi de nea. Vântul se domoleşte şi mai dă semne doar pe crestele munţilor, iar maximele anunţă un avânt termic de-a dreptul agreabil, cu valori între 5 şi 15 grade Celsius.

În Capitală, încheiem săptămâna de lucru cu o primăvară în plin avânt. După ce joi vremea a fost rece şi închisă, vineri iese soarele, vântul abia dacă se mişcă, iar maxima atinge în sfârşit o valoare normală pentru un miez de martie: 10 grade Celsius.

Prima zi de weekend ne aduce un parfum şi mai insistent de primăvară. Soarele străluceşte nestingherit, vântul adie uşor, iar temperaturile, încurajate de un asemenea tablou meteorologic, cresc  la valori între 9 şi nu mai puţin de 19 grade Celsius. Cu alte cuvinte, în sfârşit, primăvara pare să câştige lupta cu iarna în toată ţara.

În Bucureşti, ziua de sâmbătă va fi una perfectă pentru plimbări în parc. Soarele se înscrie la conducere, norii abia dacă îndrăznesc să se arate, vântul nu se simte iar maxima atinge nici mai mult, nici mai puţin de 16 grade Celsius.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Alimentul care crește riscul de cancer la colon la cei trecuți de 50 de ani: “Reduceți cât puteți de mult”
Capital.ro
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Cine nu are loc de parcare, e bun de plată. Este lege
Playtech.ro
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea sancțiunilor
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Mesajul sfâșietor al lui Rareș Ion pentru mama lui, înainte să moară de supradoză. Ce a scris tânărul de 20 de ani despre femeia care i-a dat viață, după episodul din ambulanță
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Cutremurul din Săptămâna Patimilor. Cu ce vești vin seismologii pentru România
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți