Judecătorul care a vrut eliberarea lui Dan Voiculescu: „Magistraţii s-au aflat în incompatibilitate”

Judecătorul Dan Lupaşcu de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a făcut opinie separată în hotărârea din dosarul în care Dan Voiculescu a cerut anularea pedepsei de zece ani de închisoare, arată, în motivare, că magistraţii care au pronunţat decizia în cazul ICA s-au aflat în incompatibilitate.  
Iulian Tudor
27 feb. 2015, 09:49
Judecătorul care a vrut eliberarea lui Dan Voiculescu:

Judecătoarele Isabelle Tocan şi Corina Cornelia Dăescu i-au explicat lui Dan Lupașcu, în baza jurisprudenței CEDO, de ce sentința dată de colegii lor, Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea, este corectă.

Dan Lupaşcu a decis admiterea contestaţiei în anulare formulată de Dan Voiculescu, însă celelalte două magistrate din complet – Isabelle Tocan şi Corina Cornelia Dăescu – au respins cererea fondatorului Partidului Conservator, scrie evz.ro.

„Consider că judecătorii care au pronunţat decizia penală nr. 888/A/08 august 2014 s-au aflat în stare de incompatibilitate. În prealabil, precizez că nu împărtăşesc opinia reprezentantului Ministerului Public în sensul că pretinsele cauze de incompatibilitate nu pot fi supuse cenzurii unei alte instanţe, cu atât mai mult cu cât ele au fost invocate în faţa instanţei de apel, care s-a pronunţat asupra lor, deoarece am fi în prezenţa unui «apel deghizat», ceea ce este inadmisibil”, arată judecătorul Dan Lupaşcu în motivarea deciziei sale de admitere a contestaţiei în anulare a lui Dan Voiculescu.

Magistratul subliniază că există multiple elemente pentru a conchide că este rezonabilă suspiciunea lui Dan Voiculescu „în sensul afectării imparţialităţii judecătorilor care au judecat cauza în apel”:

Temerea contestatorului este justificată în mod obiectiv de comportamentul instanţei de apel prin raportare la dispoziţiile imperative menţionate mai sus. Nu este vorba despre o acţiune singulară, un act izolat, ci o conduită procesuală manifestată pe parcursul termenelor de judecată din 01.07.2014, 07.07.2014, 04.08.2014 şi 05.08.2014, constând în adoptarea unor soluţii/măsuri care au generat neîncredere în obiectivitatea instanţei.

Bănuiala de părtinire a fost augmentată şi de motivarea instanţei privitoare la respingerea cererii de acordare a unui termen de judecată, după vacanţa judecătorească, instanţa menţionând în încheierea de şedinţă din data de 01.07.2014 următoarele: „cu privire la acordarea unui termen în afara vacanţei judecătoreşti s-a pronunţat un alt complet, iar prezentul complet a fost repartizat să judece în timpul vacanţei judecătoreşti, prin încheierea de şedinţă pronunţată de completul învestit cu soluţionarea cauzei la termenul din 10.06.2014.

Faţă de toate acestea, opinez că membrii completului respectiv s-au aflat în stare de incompatibilitate atunci când au pronunţat decizia nr.888/A/08.08.2014, fiind aplicabile dispoziţiile art.64 alin.1 lit.f C. pr. pen.”

Pe de altă parte, judecătoarele Isabelle Tocan şi Corina Cornelia Dăescu au decis că solicitarea lui Dan Voiculescu trebuie respinsă, astfel că a fost luată, cu majoritate de voturi, această hotărâre.

În 6 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia în anulare lui Dan Voiculescu, acesta rămânând cu pedeapsa de 10 ani de închisoare primită în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de un complet de divergenţă alcătuit din judecătorii Dan Lupaşcu, Isabelle Tocan şi Corina Cornelia Dăescu.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni