„O să încep cu cele cu un impact mai ușor: reducerea taxei pe stâlp progresiv, până la zero, până la 31 decembrie 2016, reducerea accizei la carburanți până la zero până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS-ului la trei salarii medii brute pe economie pentru profesiile liberale. În fine, TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016„, a declarat prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu în conferința de presă de prezentare spre dezbatere publică a proiectului de program de guvernare al PNL.
Citeşte şi: Vasile Blaga: Începem discuţiile cu partidele politice pentru o NOUĂ MAJORITATE în Parlament
Cătălin Predoiu, premierul propus de PNL, a adăugat că măsurile de relaxare fiscală avute în vedere de liberali ar conduce la creșterea gradului de conformare voluntare și, implicit, a veniturilor la bugetul statului.
Citeşte şi: Gabriela Firea atacă programul de guvernare al PNL: „E total lipsit de credibilitate”
„Dacă această primă parte, 2015-2016, de reformă accelerată și relansare temperată, este îndeplinită putem să ne punem problema unei a doua etape 2017-2020 de reformă consolidată și relansare consolidată. În ce privește reforma trebuie să adoptăm o legislație privind holdingurile, insolvența persoanelor fizice, simplificarea sistemului de taxe și impozite din afara Codului fiscal. Și pe această bază de măsuri care sunt adresate economiei reale și administrației în raport cu economia putem să facem o cotă unică de 16%, CAS la angajator, CAS la angajat, impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe dividende, 16%”, a mai declarat Cătălin Predoiu.