Premierul Ungureanu clarifică discuţia telefonică avută cu Victor Ponta

Guvernul reacţionează la afirmaţia liderului PSD. Victor Ponta a declarat pentru hotnews.ro că a avut o discuţie cu domnul Ungureanu şi "urmeză să ne întâlnim cu coaliţia". Premierul Ungureanu precizează într-un comunicat de presă că "discuţia cu preşedintele PSD a vizat exclusiv priorităţile legislative ale Guvernului şi modul în care ele, înţelese ca reprezentând interesul naţional pot fi dezbătute în Parlament de către putere şi opoziţie".
Romania TV
14 mart. 2012, 13:31
Premierul Ungureanu clarifică discuţia telefonică avută cu Victor Ponta

„Discuţia pe care premierul a avut-o la telefon cu preşedintele PSD a vizat exclusiv priorităţile legislative ale Guvernului şi modul în care ele, înţelese ca reprezentând interesul naţional, pot fi dezbătute în Parlament de către putere şi opoziţie deopotrivă. Aceste priorităţi vizează în perioada imediat următoare legislaţia aferentă Pachetului 3 – energie.

Premierul consideră că este corect din punct de vedere politic ca la această dezbatere să existe dialog între opoziţie şi putere. În opinia premierului, şi alte teme de interes naţional cum ar fi aderarea la spaţiul Schengen sau Mecanismul de Cooperare şi Verificare necesită un dialog între toţi actorii de pe scena politică, partide şi Guvern”, se arată în comunicatul transmis de către Biroul de presă al Guvernului.

Pe de altă parte, Ponta a lăsat să se înţeleagă că invitaţia adresată opoziţiei era la o întâlnire cu liderii coaliţiei de guvernământ, întâlnire la care să se discute şi posibilitatea revenirii reprezentanţilor USL în Parlament. „Am avut o discuţie cu domnul Ungureanu şi urmeză să ne întâlnim cu coaliţia”, a declarat Victor Ponta, pentru hotnews.ro. Liderul PSD a spus că nu renunţă, însă, la greva parlamentară şi la demiterea Robertei Anastase.

„Domnul Ungureanu ne-a invitat la o întâlnire cu membrii Coaliţiei, cu domnul Boc, domnul Kelemen şi până la urmă acceptăm să ne întâlnim şi cu Gabriel Oprea. Am discutat şi cu colegii din USL, cu domnul Antonescu şi cu Daniel Constantin. Suntem de acord să ne întâlnim”, a spus preşedintele PSD.

Totuşi, opoziţia consideră ca nenegociabilă înlăturarea Robertei Anastase, condiţie sine qua non pentru reîntoarcerea în Parlament a opoziţiei.

„I-am spus premierului că nu renunţăm la cele patru condiţii pe care le-am pus. Acceptăm să ne întâlnim cu membrii coaliţiei, dar nu renunţăm la punctul patru, demiterea Robertei Anastase. Domnul Ungureanu ne-a spus că trei dintre ele le poate rezolva iar în ceea ce priveşte demiterea Robertei Anastase nu poate să ne ajute. Noi nu renunţăm la acest punct”, a precizat Ponta.

Conţinutul convorbirii telefonice de marţi după-masă dintre Ungureanu şi Ponta pare acum cu atât mai înceţoşat cu cât preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avut iniţial o reacţie de respingere a unui dialog cu primul-ministru.

„Un dialog între putere şi opoziţie nu ar avea loc cu domnul Ungureanu. Puterea în România este deţinută de Traian Băsescu şi dacă ar avea loc un dialog el ar trebui să aibă loc cu deţinătorul puterii, nu cu un slujbaş al lui Traian Băsescu”, a afirmat Antonescu pentru gandul.info.

Liberalul a adăugat că, „în cel mai rău caz”, discuţia celor de la USL ar trebui să aibă loc cu Emil Boc, preşedintele PDL. „Cu domnul Ungureanu, care şi aseară practic a recunoscut că nu ia decizii politice, ci execută decizii politice, chiar nu avem subiect. Dacă ar fi o discuţie despre câţi cancelari a avut Germania şi câţi dintre ei a fost numit după ce a fost şeful unui serviciu secret, sigur că asta putem discuta şi cu domnul Ungureanu”, a declarat pentru Gândul liderul PNL.

Telefonul dat de Mihai Răzvan Ungureanu lui Victor Ponta a fost caracterizat de Crin Antonescu drept o „diversiune destul de ieftină”. „Este o diversiune destul de ieftină şi mult prea puţin prestigioasă. Ştiam de acest telefon, care nu are nimic misterios sau special în el. Probabil a fost dat doar pentru a povesti domnul Ungureanu într-o emisiune despre chestiunea asta. Eu cred că timpul unor asemenea trucuri a trecut, pe noi nu ne mai interesează, nici pe mine, nici pe Ponta”, a subliniat liberalul.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Episodul de iarnă se încheie: vreme frumoasă de alegeri
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy