Animalele sălbatice, în Parlament. Senatorii decid soarta leilor şi a hienelor VIDEO

Senatorii n-au reuşit să se înţeleagă pe un proiect prin care animalele sălbatice să nu mai fie exploatate în circuri. Unii senatori aproape au plâns de grija animalelor, în timp ce alţii au încercat să demonstreze că ei ştiu cine-i şeful într-o junglă.
Filip Stan
04 mart. 2015, 15:30
Animalele sălbatice, în Parlament. Senatorii decid soarta leilor şi a hienelor VIDEO

Interzicerea animalelor sălbatice în circuri a născut dezbateri aprinse în Parlament, chiar dacă unele dintre discuţii au fost neaparăt şi la obiect.

Din punctul meu de vedere, singura specie care ar trebui să se producă în circuri este Homo Sapiens„, spune un parlamentar, în timp de fostul ministru Ilie Sârbu a susţinut: „Leul, cât e el de rege al junglei, cât e de puternic, are frică de un singur animal. Ştiţi care e? Hiena„. „Până când leii nu vor avea şi ei legiuitorii lor, istoria legislaţiei vânatului va fi numai în favoarea vânătorilor„, este de părere şi deputatul PNL, Dumitru Oprea. Într-un asemenea context, aproape că nici n-avea cum ca discuţua să nu fie duspă în derizoriu: „Pe mine mă depăşesc aceste discuţii, cine de cine are frică. Personal, am frică doar de nevăsta-mea„.

Citeşte şi Studiul hibernării animalelor ar putea contribui la cercetările asupra bolii Alzheimer VIDEO

Dincolo de replicile parlamentarilor, problema este una reală. Înregistrări video din circuri au arătat chinul la care sunt supuse animalele sălbatice.”De multe ori sunt învăţate prin înfometare, se folosesc şocuri electrice sau chiar bătaia. La circuri ele stau închise în cuşti, transportul acestora se face în condiţii improprii„, spune Remus Cernea.

Legea urmează să fie votată de Senat în această săptămână, iar apoi va ajunge la mâna deputaţilor.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și terenuri
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Taxele pe care toți românii sunt obligați să le plătească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Proteste și violențe în Venezuela după realegerea lui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?