TRAIAN BĂSESCU va fi chemat la Parchet. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Adina Anghelescu, joi, la emisiunea Sinteza zilei.
Adina Anghelescu a spus că în dosarul amintit, s-au solicitat de la Parchetul ICCJ înscrisuri care urmează să sosească.
O parte dintre ele au venit deja la instanţă, iar atunci când vor ajunge toate, fostul preşedinte Traian Băsescu va fi chemat pentru audieri, în calitate de suspect, a adăugat jurnalistul.
Pe 23 ianuarie, Gabriela Firea a fost audiată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în dosarul în care îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj.
Firea a fost audiată în acest caz după ce, în 30 decembrie 2014, anchetatorii au redeschis acest dosar, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate, după finalizarea mandatului. Anchetatorii urmeză să stabilească dacă urmărirea penală se va extinde şi cu privire la persoană.
Pe 18 aprilie 2014, Parchetul instanţei supreme anunţa că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele avea la acea vreme imunitate.
Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu, pe 14 aprilie 2014.