Ungureanu după Antena 3 sau ce avem noi aici?

Mihai Răzvan Ungureanu la Antena 3, adică două ore de aikido verbal, cu întrebări prea lungi şi răspunsuri răsucite ca un madrigal spaniol. Dar, dincolo de neologisme, silogisme, semantică, dincolo de impresia artistică reuşită, vorba lui Dem Rădulescu, ce avem noi aici? Mai precis, ce avem noi aici din punctul de vedere al informaţiei relevante pentru cetăţean? Pentru un răspuns chiar avem nevoie de un punctaj clasic, cinstit:
Marius Niţu
14 mart. 2012, 18:57

1. Creşterea salariilor din iunie nu e sigură. Deşi respectiva creştere a fost menţionată atât de Traian Băsescu cât şi de toţi liderii partidelor de la guvernare, "reîntregirea" lefurilor depinde totuşi de datele economice ce vor fi făcute publice în aprilie. Culmea e că exact acelaşi lucru l-a tot spus Emil Boc încă din toamna lui 2011.

2. Micşorarea CAS-ului, dacă se va face, se va pune în practică abia după creşterea salariilor. Nu pentru că n-a fost pomenită de Băsescu, ci pentru că, nu-i aşa, recuperarea lefurilor e trecută în programul de guvernare, deci are întâietate.

3. Sorin Blejnar mai are cel mult o lună de stat la şefia ANAF. Demiterea sa va fi de mare efect, e păcat să fie irosită aiurea. MRU a cerut organelor fiscale să strângă două miliarde de euro în două luni prin combaterea puternică a evaziunii fiscale. Misiunea e imposibilă, înseamnă colectarea a peste 33 de milioane de euro pe zi. La jumătatea perioadei, nu s-au înregistrat mari victorii de etapă. Ici, colo garda financiară găseşte 20.000 de fire de garoafe fără acte, vama prinde o tonă de benzină neaccizată pe graniţă, dar atât. Când se va trage linia şi se va face bilanţul, va fi nevoie să cadă capete, iar capul arogantului Blejnar e perfect.

4. Negocierile cu UDMR pe tema facultăţii de medicină în limbă maghiară din Târgu Mureş nu s-au încheiat, doar s-au amânat,  subiectul tranşat brusc producea prea multe daune electorale PDL-ului în Transilvania. Pur şi simplu, chestiunea a fost amânată prin uimitoarea punere în dezbatere publică a unei viitoare hotărâri de guvern pe această temă. Peste zece zile poate moare măgarul, adică ori se înmoaie UDMR-ul, ori rectoratul, ori o parte a opiniei publice.

5. Mihai Răzvan Ungureanu, prin câteva declaraţii şi măsuri, a intrat într-un conflict surd cu Elena Udrea şi cu Anca Boagiu. Pe termen scurt, pentru premierul Ungureanu, acest lucru e dăunător, dar, pe termen lung, pentru viitorul candidat la preşedinţie Ungureanu conflictul e un lucru foarte bun.

1. Creşterea salariilor din iunie nu e sigură. Deşi respectiva creştere a fost menţionată atât de Traian Băsescu cât şi de toţi liderii partidelor de la guvernare, „reîntregirea” lefurilor depinde totuşi de datele economice ce vor fi făcute publice în aprilie. Culmea e că exact acelaşi lucru l-a tot spus Emil Boc încă din toamna lui 2011.

2. Micşorarea CAS-ului, dacă se va face, se va pune în practică abia după creşterea salariilor. Nu pentru că n-a fost pomenită de Băsescu, ci pentru că, nu-i aşa, recuperarea lefurilor e trecută în programul de guvernare, deci are întâietate.

3. Sorin Blejnar mai are cel mult o lună de stat la şefia ANAF. Demiterea sa va fi de mare efect, e păcat să fie irosită aiurea. MRU a cerut organelor fiscale să strângă două miliarde de euro în două luni prin combaterea puternică a evaziunii fiscale. Misiunea e imposibilă, înseamnă colectarea a peste 33 de milioane de euro pe zi. La jumătatea perioadei, nu s-au înregistrat mari victorii de etapă. Ici, colo garda financiară găseşte 20.000 de fire de garoafe fără acte, vama prinde o tonă de benzină neaccizată pe graniţă, dar atât. Când se va trage linia şi se va face bilanţul, va fi nevoie să cadă capete, iar capul arogantului Blejnar e perfect.

4. Negocierile cu UDMR pe tema facultăţii de medicină în limbă maghiară din Târgu Mureş nu s-au încheiat, doar s-au amânat,  subiectul tranşat brusc producea prea multe daune electorale PDL-ului în Transilvania. Pur şi simplu, chestiunea a fost amânată prin uimitoarea punere în dezbatere publică a unei viitoare hotărâri de guvern pe această temă. Peste zece zile poate moare măgarul, adică ori se înmoaie UDMR-ul, ori rectoratul, ori o parte a opiniei publice.

5. Mihai Răzvan Ungureanu, prin câteva declaraţii şi măsuri, a intrat într-un conflict surd cu Elena Udrea şi cu Anca Boagiu. Pe termen scurt, pentru premierul Ungureanu, acest lucru e dăunător, dar, pe termen lung, pentru viitorul candidat la preşedinţie Ungureanu conflictul e un lucru foarte bun.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft trei produse pe care foarte mulți români se bat să le cumpere. Sunt în toate magazinele de sâmbătă, 12 aprilie. Au prețuri excelente, se vor vinde ca pâinea caldă, pentru că nu sunt mereu la ofertă
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii