Aproape 90% dintre elevi vor să studieze RELIGIA la şcoală

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat, vineri, situaţia preliminară a opţiunilor exprimate de elevi sau de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora acestora privind participarea la ora de religie, în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669/12.11.2014.
Iulian Tudor
06 mart. 2015, 15:02
Aproape 90% dintre elevi vor să studieze RELIGIA la şcoală

Datele înregistrate de Ministerul Eduaţiei până vineri, 6 martie, ora 18:00, indică faptul că, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.

Citeşte şi ORA DE RELIGIE, controverse din manual: „Dacă nu te închini în faţa bisericii, cazi bolnav la pat”

Prin Decizia nr. 669/12.11.2014 emisă de Curtea Constituţională a României, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 („La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”) şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei religie şi nu consimţirea tacită sau refuzul expres. În sensul acestei decizii, elevilor majori şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori li s-a oferit posibilitatea de a solicita participarea la orele de religie.

Printr-o notă transmisă în data de 16 februarie, Ministerul Educaţiei a informat elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai acestora cu privire la prevederile legale privind participarea la orele de religie în virtutea deciziei CCR, precum şi cu privire la faptul că, în situaţia în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a participa la aceste ore, conform confesiunii proprii, trebuie să solicite acest lucru unităţii de învăţământ.

VEZI ŞI: Cum vrea biserica să atragă elevii la ORA DE RELIGIE. O mănăstire oferă premii de 5.500 de lei

Unul dintre motivele pentru care Ministerul Educaţiei a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice.

Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă.

În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept.

CITEŞTE ŞI: Elevii care nu vor face religie vor avea ore de civică sau morală

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina pune la dispoziție documente digitale despre Holodomor
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy