Puţini se aşteptau, probabil, la anunţarea noului premier, ca acesta să provoace o schimbare prea mare în modul dâmboviţean de a lupta pentru putere. Singura întrebare era dacă va fi la fel de obedient ca Boc sau îşi va permite mici pusee de independenţă. Primele intervenţii publice au arătat un mult mai articulat vorbitor, cu replica la el şi, mai ales, cu naturaleţea de a dialoga. Ceea ce a lipsit aproape total predecesorului lui. A venit afirmaţia frustă despre înzăpeziţii care stau la căldură, în loc să-i ajute pe militari să degajeze drumurile. A fost un episod care aducea aminte de Traian Băsescu, dar unul al vremurilor de început, când sinceritatea lui abruptă era apreciată într-o Românie saturată, deja, de dulcegării şi prefăcătorii politicianiste. Dar în rest, nu are mai nimic vizibil din acesta. Alt tip de discurs, alt nivel de cultură şi educaţie, altă abordare a confruntărilor.
Ponta intuieşte noile coordonate şi pune umărul la ridicarea ştachetei. La învestirea noului cabinet are un discurs civilizat, neîncrâncenat, matur. Apele se învolburează în jurul celor doi, propulsaţi brusc în arena principală a turneelor preelectorale. Liderul social-democrat ştie (sau simte) că are în faţă un nou jucător, mult mai abil decât ceilalţi. Pe un om cu o floretă în mâini nu te apuci să-l ataci cu pumnii! Prin urmare, aceştia trebuie înlocuiţi cu subtilităţile, şi bătaia cu baletul. Care începe şi devine din ce în ce mai intens. La el participă şi vechile personaje (politice sau din media), neliniştite brusc de premizele unei noi scene publice, de pe care e posibil să fie exilate în viitorul apropiat. Şi se agită, profitând de generozitatea prea-multelor televiziuni de ştiri care doresc să-şi acopere spaţiile de emisie. Desigur, unele din aceste personaje secundare au graţia unui elefant într-un magazin de bibelouri şi asta le frustrează. Jocul lor începe să semene cu zgomotul de fond al galeriilor. Paşii protagoniştilor încep să se succeadă cu repeziciune.
– Victor Ponta îl critică pe Băsescu pentru semnarea tratatului fiscal al UE, în locul premierului, deşi ştie că asta intra în prerogativele preşedintelui. Dar vrea să inducă senzaţia de antagonism între cei doi
– Ungureanu dă un semnal vechii gărzi pedeliste că ea e cea care are nevoie de el şi nu invers. Mai mult, provoacă valuri, vrând să-i demită pe oamenii atât de utili PDL-ului, de la finanţe, asigurări de sănătate şi autostrăzi
– Tot el o atinge uşor, cu vârful degetelor, pe Elena Udrea, pomenind de bazine în casa neînotătoarei
– Udrea reacţionează destul de virulent, făcând o apropiere uşor hilară între MRU şi jurnaliştii de la Antena 3 (un semn al unei invizibile pentru muritori legături între Ungureanu şi Voiculescu?)
– Traian Băsescu dă uşoare semne de nervozitate. O laudă pe Elena Udrea pentru măreţele realizări. Apoi, ţine să-i transmită public premierului ordinul de a mări salariile, la câteva zile după ce acesta tocmai spusese că nici nu se pune problema unor majorări
– Ungureanu acceptă invitaţia Antenei 3, arătând că, spre deosebire de Traian Băsescu, nu îi e teamă de confruntări deschise. Desigur, tot spre deosebire de el, ştie că va câştiga orice bătălie cu jurnalişti obişnuiţi să dea cu pumnul. Ceea ce se şi întâmplă. Senzaţia multora e că emisiunea i-a făcut mult bine primului ministru.
– Ungureanu anunţă chiar în casa mediatică a opoziţiei că a vorbit cu unul din liderii acesteia. Asta în timp ce insistă să discute despre sistem, şi nu despre oameni. Se plasează iar în straturile superioare ale puterii, acolo unde culoarea sau aparteneţa politică nu sunt esenţiale.
– Ponta anunţă o posibilă aşezare la masa negocierilor cu puterea (condiţionată, desigur, astfel încât aceasta să nu poată avea loc). Dar asta nu exclude o discuţie cu şeful independent al cabinetului. Care, nu-i aşa, nu are puterea de a o înlătura pe Roberta Anstase, cea bine numărătoare
Joacă MRU şarada independenţei de cel care l-a propulsat în funcţie, pentru a câştiga capital politic? Sau ştie că acum nu mai poate fi dat jos fără efecte catastrofale pentru PDL şi TB, prin urmare are propria agendă, în care el nu trebuie să fie sub nicio formă în tabăra care va pierde? Încearcă să agite opoziţia, arătându-şi, de câte ori are ocazia, deschiderea spre o colaborare mai mult sau mai puţin formală, mai ales cu PSD? Sau dă semnale că poate găsi, pe viitor, alţi parteneri de dialog şi, de ce nu, de construit o altă realitate politică? Pe de altă parte, încearcă Ponta să tensioneze legăturile dintre Ungureanu şi forţa politică din spatele lui, manifestându-şi respectul faţă de un adversar din aceeaşi ligă, punând mereu accentul pe deosebirile dintre acesta şi vedetele de până acum ale perioadei Băsescu? Sau dă, la rândul lui, indicii actualilor parteneri că, deşi a cedat foarte mult pentru naşterea USL, PSD-ul şi preşedintele lui trebuie trataţi cu multă seriozitate, nu doar de Crin Antonescu? Dau toţi semnale către Traian Băsescu că e pe cale să apună epoca în care el era prototipul politicianului de succes?
Întrebări la care nu se poate da acum un răspuns. Cel puţin, nu unul pertinent. Dar sunt semne suficiente pentru ca analiştii să înceapă să-şi schimbe abordările. La un alt nivel al discursului şi al confruntărilor trebuie adaptate uneltele de decodificare. Mişcările unor dansatori nu pot fi evaluate de nişte comentatori de fotbal. Sau de box.
PS. Se pare că publicul a înţeles/simţit mai repede decât comentatorii politici că ceva se schimbă. A se vedea gradul foarte mare de aprobare pentru discursul echilibrat al lui Victor Ponta din Parlament, la votarea noului executiv.