SCANDAL SEXUAL la spital. Doi pacienţi au făcut sex sub nasul cadrelor medicale

Poliţia din Olt a declanşat o anchetă în cadrul Spitalului Judeţean Slatina după ce a fost sesizată de cadrele medicale că doi pacienţi și-au permis să întrețină raporturi sexuale de comun acord în timp ce erau internaţi.
Ionela Marcu
08 mart. 2015, 10:26
SCANDAL SEXUAL la spital. Doi pacienţi au făcut sex sub nasul cadrelor medicale

Primii care au aflat de episodul sexual au fost asistentele şi medicii secţiei Psihiatrie, amplasată într-o altă parte a municipiului Slatina faţă de corpul principal al Spitalului Judeţean din localitate, respectiv pe strada Drăgăneşti, scrie oltnews.ro.

Imediat ce au aflat autorii incidentului sexual, cadrele sanitare au anunţat Poliţia Municipiului Slatina, care a demarat o anchetă în acest sens.

Citeşte şi Scandal de proporţii şi acuzaţii de viol într-un spital de psihiatrie din România

La acest moment are loc o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate deoarece au fost zvonuri despre un posibil viol. Poliţia municipiului Slatina este cea care a fost prima dată a fost sesizată de către cadrele medicale de la secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina despre faptul că doi pacienţi de aici au întreţinut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, raporturi sexuale. 

În cadrul anchetei s-a solicitat Serviciului de Medicină Legală efectuarea unei evaluări psihiatrice a celor doi pacienţi pentru a se stabili dacă aceştia au sau nu discernământ. După ce se va stabili acest lucru, abia atunci se va trece la următorul pas şi anume se va decide dacă a fost vorba despre o infracţiune sau altceva. Ceea ce se ştie sigur este că cei doi pacienţi au întreţinut raporturi sexuale, a fost exclusă comiterea unui viol„, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt, potrivit.

Citeşte şi Gardianul porno de la penitenciarul Vaslui merge nestingherit la muncă în continuare

Pacienta a fost supusă, marţi, unui examen ginecologic care a stabilit că era virgină înainte de episodul sexual. La rândul lor, reprezentanţii conducerii Spitalului Judeţean Slatina au declanşat şi ei o anchetă pentru a afla ce s-a petrecut la secţia Psihiatrie de pe strada Drăgăneşti din municipiu. „Ne-am autosesizat în acest sens, a fost constituită o comisie care să afle ce s-a întâmplat. Din ce am aflat până acum de la Serviciul de Medicină Legală şi nu numai, ar fi fost vorba despre un raport sexual consimţit de ambele părţi. Oricum, ancheta este în lucru deoarece trebuie să luăm şi nişte măsuri în privinţa celor ce au permis să aibă loc un asemenea episod”, a afirmat dr. Andrei Iordache, managerul Spitalului Judeţean Slatina.

Precizăm că managerul Spitalului Județean, dr. Andrei Iordache, a fost anul trecut arestat pentru presiuni efectuate asupra personalului medical în a falsifica probele de sânge ce stabileau alcoolemia președintelui PSD Slatina implicat într-un accident auto din care a rezultat decesul unei persoane de 34 de ani.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI