O NOUĂ CONSTITUŢIE. Când ar putea fi convocat referendumul de revizuire

Președintele Comisiei comune pentru revizuirea Constituției, Ioan Chelaru, a declarat, luni, că speră ca raportul Comisiei să fie finalizat la data de 1 iunie, astfel încât în această lună proiectul de revizuire să fie dezbătut în Senat iar în sesiunea ordinară din toamnă să fie discutat și în Camera Deputaților.
Ionela Marcu
09 mart. 2015, 12:39
O NOUĂ CONSTITUŢIE. Când ar putea fi convocat referendumul de revizuire

Ioan Chelaru a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Comisiei comune pentru revizuirea Constituției.

Am propus Comisiei o foaie de parcurs care are nota ei de relativitate și din pricina situației politice și a faptului că, în vară, Parlamentul nu va lucra. Încercăm cu toate forțele pe care le avem și ținând cont de observațiile venite de la Comisia de la Veneția, de la Curtea Constituțională ca până la 1 iunie să finalizăm raportul Comisiei. Noi primim în continuare amendamente, suntem în faza în care se pot face amendamente — le aprobăm sau le respingem, însă ele vor trebui să intre în plen. Dacă am finaliza raportul la 1 iunie, în luna iunie proiectul ar putea să fie dezbătut în Senatul României, urmând ca în toamnă, septembrie-octombrie, dezbaterea să meargă la Camera Deputaților și la sfârșitul lunii octombrie supus votului”, a declarat Chelaru.

Acesta a adăugat că, dacă nu se va pune problema unei Comisii de mediere, „atunci putem să ne gândim, în 30 de zile, la organizarea unui referendum”. Aceasta ar însemna că referendumul ar putea fi organizat la finele lunii noiembrie.

CITEŞTE ŞI Ioan Chelaru i-a luat locul lui Crin Antonescu la şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei

De asemenea, în timpul ședinței de luni a Comisiei comune s-a luat decizia ca aceasta să funcționeze cel puțin o dată pe săptămână, marțea, începând cu ora 13,00.

„Am stabilit ca programul Comisiei să fie măcar o dată pe săptămână, dar dacă lucrările se vor accelera, vom avea și două ședințe pe săptămână. În principal, marți, la ora 13,00”, a mai spus Chelaru.

Totodată, membrii Comisiei comune au aprobat ca la lucrări să participe și reprezentanți ai Președinției, premierului, Avocatului Poporului și ai Consiliului Legislativ, dar și reprezentanți ai Forumului Constituțional, ai societății și ONG-urilor.

O altă decizie luată în ședința de luni este aceea ca pe lângă Comisia comună pentru revizuirea Constituției să funcționeze un Consiliu Științific format din experți în drept constituțional și coordonat de către prof. univ. Cristian Ionescu.

„Comisia a aprobat, la propunerea mea, ca pe lângă această Comisie să funcționeze un Consiliu Științific, format din mai mulți specialiști în drept constituțional, cei mai renumiți din țară, am spus noi — reprezentanții Facultăților de Drept, Academiei Române, Institutului de Cercetări Juridice, pentru că mai ales în noua structură a Comisiei au intrat colegi cu vechime în munca politică, dar nu toți sunt și specialiști în drept și atunci cred că ceea ce nu reușim, din acest punct de vedere, să facem în Comisie suplinim cu activitatea acestui Consiliu Științific„, a explicat Ioan Chelaru.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Amendă de 825 lei dacă nu ai asta în mașină. Legea obligă toți șoferii din România
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Mare atenție! Au apărut primele cazuri de West Nile
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Vine o nouă minivacanță pentru români. Sunt mai multe zile libere ca în 2023
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Cei care stau la bloc trebuie să le desființeze
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!