SIMONA HALEP, traseu infernal la Indian Wells. Are culoar cu Muguruza, Radwanska şi Serena

Simona Halep este calificată direct în turul doi la Indian Wells (5,38 milioane dolari), primul mare turneu care se dispută anul acesta în SUA. Ea şi-a aflat însă potenţialele adversare, în urma tragerii la sorţi care a avut loc în California.
Daniel Spătaru
10 mart. 2015, 07:51
SIMONA HALEP, traseu infernal la Indian Wells. Are culoar cu Muguruza, Radwanska şi Serena

Simona Halep a ajuns anul trecut până în semifinale la Indian Wells (5,38 milioane dolari), fază a competiţiei în care a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, în două seturi, cu 6-3, 6-4. La ediţia din acest an, Simona Halep ar urma s-o întâlnească în penultimul act al puternicului turneu californian pe numărul 1 mondial, Serena Williams, cele două aflându-se pe aceeaşi jumătate a tabloului.

Dar şi până atunci Simona Halep de înfruntat de adversare dificile, exceptându-le pe cele din rundele inaugurale. Simona este calificată direct în turul secund, unde o va întâlni cel mai probabil pe iberica Silvia Soler Espinosa, care va întâlni în primul tur o adversară venită din calificări. Halep a învis-o pe Soler Espinosa luna trecută, la Galaţi, cu 6-1, 6-2, în meciul de Fed Cup.

Citeşte şi Simona Halep, în DOLIU. Vărul ei s-a sinucis

În turul trei, cea mai probabilă adversară ar fi americanca Varvara Lepcenko (cap de serie nr. 26). Din optimi lucrurile încep însă să se complice pentru Simona Halep, potenţiale adversare fiin Garbine Muguruza (cap de serie nr. 19), care a învins-o la Galaţi, sau Karolina Pliskova (cap de serie nr. 14). De asemenea, în sferturile de finală Simona Halep ar întâlni un cap de serie important, Agnieszka Radwanska (cap de serie nr. 7), iar dacă ar trece de Serena Williams, în semifinale, ar juca finala cu Şarapova.

Pe tabloul principal la Indian Wells se află şi Monica Niculescu, ea urmând s-o întâlnească în primul tur pe Aleksandra Krunic, iar în turul al doilea o aşteaptă numărul 1 mondial, Serena Williams.

Citeşte şi Alexandra Dulgheru, salt uriaş, de 22 de locuri, în clasamentul WTA. Pe ce loc se află Halep

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Stațiunea din Grecia în care temperaturile nu urcă peste 30 de grade în mijlocul zilei. Noaptea se face frig ca în Siberia. E la 8 ore de mers cu mașina și mulți români își fac vacanțele aici
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un șofer de 65 de ani încătușat după ce a refuzat să oprească la semnalele poliției și a lovit un echipaj
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'