William Brânză l-a asistat pe Bădescu, împreună cu alți avocați, la Curtea de Apel Ploiești, la ședința în care s-a judecat contestația formulată de Iulian Bădescu față de măsura arestului preventiv, instanța rămânând în pronunțare.
„Am abordat atât probleme de ordin tehnic, cât și probleme de ordin procedural. Ca element de noutate, vreau să vă spun că de astăzi primăria Ploiești nu mai are primar, domnul primar Bădescu și-a dat demisia”, a declarat Brânză.
Pe 4 martie , primarul municipiului Ploiești a fost arestat preventiv.
După aflarea deciziei judecătorilor, Bădescu a declarat că ”este incredibil ceea ce se întâmplă”, că procurorii nu au nicio altă probă în afara unei declarații a finanțatorului Petrolului, Daniel Capră, catalogând justiția drept una ”sovietică”.
Iulian Bădescu, primarul din Ploieşti, ARESTAT PREVENTIV: „Este o justiţie sovietică”
”Nu există nicio altă probă. Este o justiție sovietică. Nu înțeleg de ce în România se întâmplă aceste lucruri”, a spus Bădescu.
El a arătat că funcția de primar este considerată în prezent ”un pericol public”. ”Eu ca primar sunt considerat pericol public. Funcția de primar este considerată acum pericol public”, a menționat edilul.
Primarul din Ploieşti, arestat. Iulian Bădescu a LEŞINAT la Tribunal şi a fost dus la SPITAL
De asemenea, el susține că ”probabil” procurorii se așteaptă ca prin exercitarea acestei presiuni, el să dea declarații cu privire la alte persoane. ”Este incredibil. Nu-mi explic cum se întâmplă așa ceva, probabil că domnii procurori pun presiune și se așteaptă de la mine să spun ceva despre cineva. Nu vor primi așa ceva”, a adăugat Bădescu.
Iulian Bădescu a fost reținut pe 3 martie de procurorii anticorupție, după șapte ore de audieri, într-un dosar privind infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.