Incidentul cu harta Franţei acoperită cu drapel german, în Der Spiegel

Gafa diplomatică înregistrată, luni, cu prilejul vizitei ministrului german de Externe la Bucureşti, a ajuns în cotidianul german Der Spiegel.
Alina Costache
10 mart. 2015, 18:15
Incidentul cu harta Franţei acoperită cu drapel german, în Der Spiegel

O broşură pe coperta căreia era imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei a fost oferită la Bucureşti ministrului german de Externe, pentru a marca 135 de ani de relaţii diplomatice.

Ministrul Bogdan Aurescu i-a cerut scuze omologului sau german, Frank-Walter Steinmeier, spunând că broşură primită în dimineaţă respectivă conţinea o „regretabilă eroare tehnică”, potrivit Der Spiegel.

Steinmeier a călătorit în România, luni, pentru a vorbi despre situaţia din estul Ucrainei și rolul NATO.

„În contextul aniversării în anul în curs a 135 ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, Agerpres a iniţiat editarea unei broşuri, conţinând  imagini şi articole de arhivă realizate de agenţia naţională de presă despre relaţiile bilaterale româno-germane. 

Dintr-o regretabilă eroare tehnică, exclusiv pe coperta broşurii, tipărită într-un singur exemplar pus la dispoziţia MAE în această dimineaţă, a fost imprimat conturul hărţilor României şi Franţei, aceasta din urmă fiind acoperită de steagul Germaniei”, se arată în comunicatul MAE remis România TV.

Citeşte şi: Gafa diplomatică la MAE: Ministrul german de Externe a primit o hartă a Franţei cu steagul Germaniei

Totodată, Ministerul român de Externe a precizat că şeful diplomaţiei germane nici nu a observat eroare.

„Ministrul de externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată”, se precizează în comunicat.

De cealaltă parte, Agerpres şi-a asumat greşeala tehnică şi precum a relatat şi MAE, broşura pusă la dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu a fost tipărită într-un singur exemplar. Totodată, Agerpres precizează că Ministerul Afacerilor Externe a primit spre informare, de fapt, varianta corectă a broşurii.

Citeşte şi: GAFA DIPLOMATICĂ de la Paris, sancţionată DUR: Cei doi angajaţi MAE au fost destituiţi

Broșura (…) a fost imprimată într-un singur exemplar de către AGERPRES, exemplarul oferit de ministrul Bogdan Aurescu omologului german Frank-Walter Steinmeier. Precizăm faptul că Ministerul Afacerilor Externe a primit spre informare varianta CORECTĂ a broșurii, în format electronic. Imprimarea greșită a fost o GREȘEALĂ TEHNICĂ DIN PARTEA AGERPRES, pe care ne-o asumăm și pentru care ne cerem scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât și Ministerului Afacerilor Externe german”, a precizat AGERPRES.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Alegeri prezidențiale. Nicolae Ciucă, primul candidat care a votat
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Senatorul american Mike Rounds: Nu se poate avea încredere în Rusia pentru negocieri de pace cu Ucraina
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy