În înregistrarea postată pe Facebook, Traian Băsescu îi reproşa, agresiv, Laurei Codruţa Kovesi nerezolvarea Dosarului Revoluţiei şi al Mineriadei din iunie 1990.
Gestul fostului preşedinte a fost interpretat drept un atac la Kovesi, însă Băsescu a negat acest lucru.
Jurnalistul Cătălin Striblea scrie, pe blog, că l-a sunat pe Traian Băsescu pentru a-şi explica postarea de pe reţeaua de socializare.
” Nu a fost un atac la Kovesi. Am vrut să-mi apăr mandatul. Mi s-a pus în cârcă nerezolvare acestui dosar. Și am făcut repetat cereri ca el să se rezolve. Asta i-am și cerut atunci lui Kovesi. De altfel, o să public și ce i-am cerut lui Tiberiu Nițu la numire, să rezolve acest dosar. Deci nu are legătură cu Kovesi.”, i-a spus Traian Băsescu jurnalistului.
Striblea mai precizează că Băsescu a mai spus că blocarea dosarului „e o chestiune care ține strict de procurori, de background-ul lor profesional și uman”.
CITEŞTE ŞI Traian Băsescu, ATAC la Kovesi pe Facebook: Cum URLA fostul preşedinte la actuala şefă a DNA în 2009 VIDEO
Traian Băsescu a postat, marţi, pe Facebook, un material video în care apare când îi cerea, în 2009, socoteală actualei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, procuror general la acea vreme, în legătură cu Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Fostul preşedinte îi reproşa, pe un ton extrem de ridicat, lui Kovesi că s-au închis dosarele şi nu s-a stabilit cine a tras în oameni şi cine sunt vinovaţii.