Cele ŞAPTE MINUNI ale lui Nicolae Ceauşescu

CASA POPORULUI

Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

După cutremurul din 1977, Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape patru ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani care a fost numită arhitect șef a acestui proiect controversat.

PROCURORUL lui Nicu Ceauşescu, dezvăluiri după 25 de ani: A fost o victimă. Multe ACUZAŢII nu erau fondate

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen și astfel costul a fost redus la minimum.

Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului – Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii – Victoria Socialismului.

În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari, iar în 2006 la 3 miliarde de euro.

TRANSFĂGĂRĂŞANUL

Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan, este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, acesta legând regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania.

Cum a vrut Ceauşescu să trimită armata în Polonia în 1989

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Deși la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaților Meridionali moștenite înainte de perioada comunistă, Ceauşescu a avut neapărat să fie la “baza” unui proiect extrem de ambiţios.

În prezent, Transfagarasanul este obiectiv turistic, fiind deschis în totalitate circulaţiei rutiere doar din iunie până în octombrie, din cauza zăpezii şi a avalanşelor.

CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ

În 1949 a început construcția canalului, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici și din rândurile minorităților etnice și religioase. Lucrările au fost sistate în 1955 și reluate, după un nou proiect, în 1976. Canalul a fost inaugurat pe 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu. S-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m3 de betoane.

Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari. Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.

METROUL DIN BUCUREŞTI

În anul 1908, Dimitrie Leonida își alegea ca temă a diplomei sale de licență proiectul construcției unui metrou în București. Primele tentative de a construi un metrou în București datează din anii 1909 – 1910, când se negocia cu firma Siemens & Halske din Germania concesionarea construirii liniilor de tramvai.

Propunerea a fost reluată în anii 1929 – 1930, când se discuta planul de sistematizare a Capitalei, în cadrul comisiei conduse de arhitectul Duiliu Marcu, dar a rămas fără efecte concrete.

Între anii 1936 – 1940, când în București au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, s-a pus din nou problema construirii metroului, aceasta fiind singura soluție de preluare a fluxurilor de călători într-un oraș cu aproape un milion de locuitori. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a blocat și această inițiativă.

Planul secret al lui Ceauşescu de care ruşii tremurau de frică FOTO

În anul 1952 s-a emis o Hotârâre a Consiliului de Miniștri privind înfiinţarea Institutului de Proiectare și a Direcției Generale a Metroului din București, ambele subordonate Ministerului Transporturilor. Timp de doi ani s-au elaborat studii, dar, sub influența școlii sovietice, care recomanda pentru metrou și funcția de apărare, spre a fi folosit ca adăpost împotriva bombelor în caz de război, s-au avut în vedere adâncimi între 20 și 40 m. Aceasta ar fi implicat costuri foarte mari, imposibil de acoperit de o economie șubredă. Ca urmare s-a hotărât desființarea unităților create și amânarea construcției metroului.

În februarie 1972, la indicația conducerii, s-a constituit un colectiv pentru proiectarea metroului din București, compus din aproape 30 de specialiști, din diferite domenii. Colectivul a prezentat ideile lui Nicolae Ceauşescu, în cursul anului 1972. În 1975 s-au declanșat efectiv lucrările de construcție a metroului. Prima linie, M1, a fost inaugurată pe 16 noiembrie 1979, între Timpuri Noi și Semănătoarea. Lungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații.

BARAJUL VIDRARU

Construcția Barajului Vidraru a început în anul 1961 și tot în această perioadă s-a lucrat și la Hidrocentrala de pe Argeș.

”Primul semnal de începere a construcției barajului a fost coborârea de la înălțimea de 180 de metri, pe cabluri aeriene, a primei bene pline cu beton. Au urmat apoi zile încordate de munca eroică. Pe șantier, tehnica înaintată, metodele moderne de lucru, mijloacele mecanice contribuie la obținerea unui ritm înalt de execuție. Turnarea betoanelor se face în cofraje metalice, ceea ce contribuie la obținerea unei productivități superioare cu 20% față de metoda clasică. Constructorii intensifică întrecerea socialistă pentru a realiza acest important obiectiv hidroenergetic la termenele prevazute și chiar mai devreme”, scria ziarul Scânteia din 10 aprilie 1965.

Barajul a fost umplut la capacitate abia în luna decembrie 1965. Astfel s-a născut Lacul de Acumulare Vidraru, așezat între Munții Frunții și Ghițu.

La data de finalizare aceasta s-a situat, măsurat la înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume.

HIDROCENTRALA DE LA PORŢILE DE FIER

Este una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre. Construcţia acestei hidrocentrale a început la 7 septembrie 1964, în timpul mandatului lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi a fost finalizată pe 16 mai 1972.

Acesta a fost cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor). De asemenea, a reprezentat prima colaborare transfrontalieră dintre România şi Iugoslavia, potrivit evz.ro.

CASA RADIO

Casa Radio este o clădire neterminată din București, situată în apropierea râului Dâmbovița și a Cotroceniului. Construirea sa a început înainte de 22 decembrie 1989 şi urma să găzduiască Muzeul Național de Istorie a Republicii Socialiste România. În prezent, este unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare propuse spre dezvoltare în București. Când o să se facă ceva acolo? Nu se ştie…