Kelemen Hunor condamnă comparaţia „România – Statul Islamic al UE”:Nu suntem de acord cu această caracterizare

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Miercurea Ciuc, că partidul său nu poate fi de acord cu afirmația liderului Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc potrivit căreia "România este Statul Islamic al UE"- În acest sens, preşedintele UDMR a adăugat că problemele pe care le are comunitatea maghiară trebuie rezolvate în țara noastră.
Ionela Marcu
13 mart. 2015, 16:18
Kelemen Hunor condamnă comparaţia

„Noi am spus că nu suntem de acord cu astfel de caracterizări. Și nu putem să fim de acord. Dacă avem probleme, acele probleme trebuie discutate aici și avem probleme care trebuie rezolvate, și dacă mă refer doar la Universitatea de Medicină și Farmacie (nr—de la Târgu Mureș) ca la o problemă veche și foarte serioasă, tot aici vom găsi rezolvarea.

Dar nici nu pot să fiu de acord cu interzicerea anumitor drepturi și libertăți, fiindcă o prostie provoacă o altă prostie”, a spus Kelemen Hunor, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Reacţia MAE după ce România a fost catalogată drept Statul Islamic al UE: Afirmaţia este inacceptabilă

Liderul Societății pentru Ținutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, a afirmat la o manifestare care a avut loc în data de 10 martie, la Budapesta, că ”România este Statul Islamic al Uniunii Europene a secolului XXI”.

Acesta a mai declarat că secuilor din România le este interzisă libertatea de exprimare și a insistat că autoritățile române au în vedere distrugerea patrimoniului arhitectonic al secuilor.

Citeşte şi: Ţara noastră este denigrată de unguri: România, STATUL ISLAMIC al Uniunii Europene

Declarațiile au fost catalogate ca inacceptabile și în afara spiritului european de către ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său ungar, Peter Szijjarto. 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
APARE O NOUĂ FABRICĂ ÎN ROMÂNIA! A început deja șantierul!
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
S-a dat ordin în Ungaria. Ungurii te prind imediat. Șoferii români nu mai scapă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
PENSIONARII NEMULȚUMIȚI de RECALCULARE, vizați DIRECT! URGENT trebuie să facă asta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...