EUSEBIU STEFANESCU a murit. Declaraţii emoţionante ale colegilor

Eusebiu Ștefănescu a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 70 de ani.
Alina Costache
15 mart. 2015, 13:14
EUSEBIU STEFANESCU a murit. Declaraţii emoţionante ale colegilor

Mircea Diaconu: Eusebiu Ștefănescu a traversat o boală cumplită cu un stoicism demn de admirație

„Amintirile noastre, trăirile noastre și tinerețea noastră nu ni le ia nimeni”, a spus Mircea Diaconu. El a vorbit despre personalitatea lui Eusebiu Ștefănescu, actor alături de care a jucat atât în producții de film, cât și în teatru.

„A traversat boala cumplită, al cărei nume nici nu vreau să îl pronunț, cu un stoicism demn de toată admirația și respectul nostru. A fost o lecție. Din păcate, este cea mai urâtă dispariție, cu atâta chin. Trebuie să apreciem cât de erou a fost”, a adăugat Mircea Diaconu.

Colegul său de scenă, Florin Piersic, şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii şi a declarat că nu a întâlnit în viaţa sa un recitator mai bun decât Eusebiu Ştefănescu.

FLORIN PIERSIC: Dumnezeu sa-l odihnească

Acum două săptămâni, fiind la Ploiesti, am aflat de suferinta acestui minunat coleg care mi-a fost foarte apropiat partener in filmele facute. El era un coleg exceptional si daca vreti va spun o intamplare care sa mangaie sufletele familiei lui este faptul ca eu am fost si sunt in continuare bun prieten cu baiatul lui, cu Ionut Stefanescu.  Nu stiu cum sa va spun ca de multe ori impreuna cu Ionut, intr-o zi m-am intalnit in fata ministerului Educatiei si am povestit foarte multe despre viata noastra si a lui Eusebiu. Între toti cei pe care ii cunosc de varsta mea si pe cei mai tineri cu cativa ani, atat vreau sa va spun ca era un recitator exceptional. Acum o lună de zile vorbeam cu Patriarhul Daniel spunea ca trebuie sa il pomenesc pe Eusebiu Stefanescu care a venit o data si a recitat foarte furmos. Ii consolez familia si sunt ranit si vreau sa spun ceva…trebuie sa spun un lucru foarte grav. Abia am curaj sa apas pe butonul de la telefon pentru ca imi este frica sa primesc tot timpul o noua veste trista. Cum a fost cu Marcel Dragomir. Dumnezeu sa-l odihneasca, si-l sarut pe suflet pe cel care raspundea si va mai raspunde la numele Eusebiu Stefanescu„, a declarat actorul Florin Piersic la România TV.

Eusebiu Ștefănescu a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Militar din Capitală. Artistul avea 70 de ani.

Maria Gheorghiu, despre Eusebiu Ștefănescu: Scena era viața lui

„Noi am avut împreună spectacolul ‘Sub zodia Mariei’, am avut multe recitaluri de muzică și poezie, am scos un album împreună — ‘Curcubeu’. Ultimele spectacole pe care le-am avut împreună au fost la Arad, în iulie, ‘Sub zodia Mariei’, și la Ateneul Român, spectacolul 125 de ani Mihai Eminescu. Toată lumea a fost împotrivă ca el să meargă la Arad. Nimeni nu a vrut să-l lase să meargă la acel spectacol pentru că se gândeau că nu o să facă față drumului. El însă și-a dorit foarte mult și cu toții au ajuns la concluzia că, pentru el cel mai important era să fie pe scenă și, că dacă n-ar fi fost pe scenă, ar fi murit cu siguranță mai devreme. Scena l-a ajutat să fie ceea ce trebuia să fie. Spectacolul de la Arad i-a făcut foarte bine, parcă l-a readus la viață, este clar că scena era viața lui. La Ateneu am făcut spectacolul nostru de muzică și poezie și în momentul în care urca pe scenă, nimeni, absolut nimeni, n-ar fi crezut că suferă de o boală atât de gravă. Cât era în scenă, era bine. În afara scenei numai Dumnezeu știe cât a suferit”, a declarat Maria Gheorghiu duminică, pentru AGERPRES.

Ea a amintit că Eusebiu Ștefănescu a fost unul dintre oamenii care i-au marcat „definitiv destul artistic”.

„Îmi este imposibil să găsesc acum cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe Eusebiu Ștefănescu. Pot să vă spun că a fost unul din oamenii care mi-au marcat definitiv destinul artistic și că acum Eusebiu a ajuns la capătul de sus al curcubeului și Dumnezeu îl ține de mână”, a mai spus Maria Gheorghiu.

Și actrița Maia Morgenstern a rememorat câteva amintiri plăcute legate de Eusebiu Ștefănescu, spunând că actorul a fost cel care a îndreptat-o către zona de pedagogie.

Eusebiu Ștefănescu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, la o dată ce urmează să fie stabilită.

Actorul George Ivașcu, managerul Teatrul Metropolis, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că prin moartea actorului Eusebiu Ștefănescu teatrul românesc „a mai pierdut unul dintre actorii cultivați”.

„Îmi pare nespus de rău că și Sebi (n.r. Eusebiu Ștefănescu) ne-a părăsit, pentru că era un actor elegant, un actor rasat, știa o mulțime de poezii, era încântător de fiecare dată când ne întâlneam. Din păcate, teatrul românesc a mai pierdut unul dintre actorii cultivați și un actor de mare, mare anvergură”, a declarat George Ivașcu.

El a afirmat că Eusebiu Ștefănescu, deși grav bolnav, și-a dorit să urce pe scenă și să joace, în spectacolul „Bădăranii” pentru „publicul lui”.

Actorul Eusebiu Ștefănescu s-a născut la 3 mai 1944 la Câmpina, județul Prahova. A absolvit Institutul de Artă Cinematografică și Film din București, în 1967. Actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi, pentru o vreme, al Teatrului Mic din București, Eusebiu Ștefănescu a jucat, din 1996, la Teatrul Național ‘I.L. Caragiale’. A fost profesor universitar doctor și decan al Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion.

Pe scena Teatrului Național din București a jucat în numeroase piese, printre care: „Numele Trandafirului” de Umberto Eco, „Generația de sacrificiu” de I. Valjan, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, „Și mai potoliți-l pe Eminescu” de Cristian Tiberiu Popescu, „Vedere de pe pod” de Arthur Miller, „Tărâmul celălalt” de Dusan Kovacevic.

În 2008, a făcut parte din distribuția piesei „Eduard al III-lea”, atribuită lui William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu.

S-a făcut remarcat și în filme precum „Falansterul” (1979, r. Savel Stiopul), „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980, regia: Malvina Urșianu), „Liniștea din adâncuri” (1982, regia: Malvina Urșianu), „O lumină la etajul zece” (1984, regia: Malvina Urșianu), „Colierul de turcoaze” (1985, regia: Gheorghe Vitanidis), „Noi, cei din linia întâi” (1986, regia: Sergiu Nicolaescu), „Figuranții” (1987, regia: Malvina Urșianu), „Maria și marea” (1988, regia: Mircea Mureșan), „Miss Litoral” (1990, regia: Mircea Mureșan), „Liceenii Rock ‘n’ Roll” (1992, regia: Nicolae Corjos), „Trahir” (1993, regia: Radu Mihăileanu), „Triunghiul Morții” (1999, regia: Sergiu Nicolaescu).

A publicat volumele „Retorica limbajului scenic — Magul captiv” (2003), „Magister vitae sau magia oralității” (2006), „Arhivarul clipei — Din culisele scenei” (2009, memorii), „Glasul sângelui” (2011), „Preschimbarea la față” (2012, poezii).

În 2003 a fost declarat Cetățean de onoare al Municipiului Ploiești și din mai 2012 al Municipiului Fălticeni. În decembrie 2011, actorul Eusebiu Ștefănescu a fost distins cu Premiul de excelență „Ștefan Iordache”, pentru activitatea didactică și artistică, în domeniile teatrului și filmului, acordat de Asociația culturală „Diallog”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Cătălin Drulă: „Guvernarea minciunii continuă, USR va vota împotriva Guvernului Ciolacu 2”
MediaFlux
Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE. S-a AFLAT TOTUL despre CANDIDATURA lui Crin Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!