Comandantul brigăzii infanterie motorizată „Dacia” din Cahul, colonelul Valeriu Chilaru, a precizat că programul demonstraţiilor a cuprins revista de front a tehnicii companiei de infanterie, prezentarea locurilor de instrucţie şi a capabilităţilor de luptă a tehnicii şi armamentului, antrenarea efectivului la pregătirea de luptă şi executarea tragerilor din armamentul din dotare, dar şi prezentarea sistemelor de artilerie ale armatei, potrivit independent.md.
Colonelul Chilaru a specificat că la aplicaţii au participat circa 300 de militari în termen şi pe contract din cadrul unităţii, care au efectuat trageri din armamentul de infanterie şi artilerie de tip AKM, RPC, AG-7, PKT, KPVT, SPG-9, ZU-23-2, AM-120 mm, MT-12 şi D-20.
Totodată, în cadrul exerciţiului au fost utilizate peste 30 de unităţi de tehnică militară din dotarea Armatei Naţionale — TAB-71M, BRDM-2, MTLB-AT şi PZM-2.
De menţionat că aplicaţiile au avut drept scop evaluarea cunoştinţelor efectivului în termen şi prin contract al Brigăzii „Dacia”, cu implicarea tehnicii şi armamentului uşor de infanterie.