Incidentul a avut loc, vineri, pe Bulevardul Traian din Baia Mare. Şoferul beat a lovit din spate o maşină care oprise la trecerea de pietoni. Pentru că în maşina şoferului beat s-au deschis airbegurile, martorii la accident au crezut că acesta este lovit şi l-au ajutat să iasă din maşină. Odată scos din autovehicul, oamenii şi-au dat seamă că bărbatul era băut.
Între timp, la faţa locului a sosit un echipaj de poliţie. Bărbatul beat a refuzat să se legitimeze şi să sufle în etilotest, motiv pentru care poliţiştii l-au imobilizat şi l-au dus la spital pentru prelevarea probelor biologice. Odată ajuns la spital, şoferul a refuzat să i se recolteze probele, iar oamenii legii l-au dus la secţia de poliţie, unde i s-a întocmi dosar penal.