Ponta: La început FMI nu va fi de acord cu noul Cod Fiscal

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în cadrul atelierului "Finanţe" al Consiliului Naţional al PSD, că întrevede o opoziţie a Fondului Monetar Internaţional faţă de proiectul Codului Fiscal, dar s-a arătat încrezător că-i va convinge pe parcurs pe experţii FMi, după cum s-a întâmplat şi cu reducerea TVA la pâine şi a contribuţiilor social la angajator.
Filip Stan
20 mart. 2015, 11:54
Ponta: La început FMI nu va fi de acord cu noul Cod Fiscal

Cei de la FMI şi de la Comisia Europeană sigur că la început nu vor fi de acord, cum nu au fost de acord nici cu reducerea CAS, nici cu reducerea TVA la pâine, dar dacă noi dovedim că e sustenabil, poate fi trecut„, a declarat prim-ministrul.

Victor Ponta a spus că la proiectul Codului Fiscal s-a lucrat încă din 2013, sub mandatele a trei miniştri, iar anul 2015 este cel mai propice introducerii unor reforme fiscale considerabile. „Sunt de acord cu ceea ce zic nişte analişti, chiar dacă ei sunt de dreapta, care spun: ‘Dacă n-o facem în 2015, nici n-o mai facem.’ Suntem direct ca avionul care a pornit, e pe pistă, a turat motoarele. Dacă nici acum nu decolăm, înseamnă că sigur în 2016 nu mai reuşim, iar electoral, iarăşi o luăm de la capăt. În 2017, Dumnezeu ştie ce se mai întâmplă, aşa că eu cred că 2015 e un moment unic în care avem toate condiţiile întrunite”, a spus Ponta.

Acesta a precizat că nu se cramponează de forma în care proiectul de Cod Fiscal a trecut în Guvern, fiind deschis la adoptarea unor amendamente care-l pot îmbunătăţi. „Nu pretind şi nu pretindem că este un document perfect. Evident că vor fi amendamente, evident că vor fi îmbunătăţiri ale Codului, evident că unele lucruri poate ne-au scăpat. Singurul lucru la care ţin e să respectăm calendarul în sensul în care să avem Codul aprobat şi promulgat până la 1 iulie, ca pentru prima dată să avem şi noi predictibilitate, să ştie toţi oamenii, de la 1 ianuarie, când intră în vigoare, exact ce reguli se aplică„, a mai spus primul-ministru.

Executivul condus de către premierul Victor Ponta are în plan reducerea TVA de la cota de 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, urmând că această valoare să se reducă până la 18%, din 1 ianuarie 2018, potrivit noului Cod Fiscal.

În şedinţa de Guvern de miercuri, Ministerul Finanţelor a realizat o serie de propuneri de modificări legislative ce vizează reducerea TVA la nivelul celui din Uniunea Europena.

Astfel se urmăreşte reducerea cotei TVA standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24%, din prezent, la 20%, din 1 ianuarie 2016, iar de la aceeaşi dată taxa pe valoarea adăugat pentru produsele din carne, peşte, legume şi fructe să scadă la 9%.

Mai mult, Finanţele doresc reducerea cotei TVA de la 20% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2016.

În plus, se doreşte introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădiri şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, din data de 1 ianuarie 2016.

Conform estimărilor realizate de Ministerul Finanţelor, impactul bugetar net al reducerii TVA va fi de -5,2 miliarde de lei. Totuşi, beneficiile acestei reduceri ar fi reprezentate de o creştere economică suplimentară de circa 1 punct procentual, dar şi o creştere estimată a locurilor de muncă cu circa 145.000 în 2016 şi cu circa 75.000 în următorii ani.

Noul Cod Fiscal mai prevede şi reducerea cotei de contribuţie pentru asigurările sociale de stat pentru condiţii normale de muncă din 1 ianuarie 2017, astfel: reducerea contribuţiilor pentru angajat, de la 10,5% la 7,5%, şi reducerea contribuţiei pentru angajator, de la 15,8 % la 13,5%.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Urmărire spectaculoasă în Caracal: un tânăr fură o mașină, avariază șapte vehicule, inclusiv autospeciale de poliție
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy