Victor Ponta le-a transmis colegilor din PSD că, prin noile rezoluţii adoptate, partidul resetează criteriile de integritate în politica românească.
„PSD este cel mai bun la guvernare, dar cât timp vom fi acuzaţi că nu respectăm regulile de integritate, că nu ne îndepărtăm colegii care sunt vinovaţi, au greşit sau sunt doar acuzaţi, nu este suficient. Atunci când apare o acuzaţie gravă, clară de corupţie, trebuie să vă asumaţi această răspundere. Ştiu sigur că unii dintre colegi sunt nevinovaţi, alţii însă ştiţi ca şi mine că sunt vinovaţi şi că ne-au făcut rău nouă şi lor prin ce au făcut în aceşti ani şi trebuie să înţeleagă că, dacă ţin la acest partid, îşi asumă responsabilitatea. Nu există un partid numai cu oameni prefecţi, dar trebuie să arătăm că avem cei mai mulţi oameni corecţi”, a spus Victor Ponta.