Opt persoane, între care fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc, au fost reţinute de către procurorii DIICOT Galaţi, în dosarul care îl vizează pe deputatul Mihail Boldea care a fost audiat, vineri, în cazul privind înşelăciunile cu terenuri din Galaţi, informează Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, cele opt persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Cei opt sunt fostul membru al Comisiei de Arbitraj şi fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc, avocata Mihaela Bolboceanu, care făcea parte din cabinetul de avocatură al lui Mihai Boldea, Elena Petrea, secretara aceluiaşi birou, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr.
Aceştia urmează să fie prezentaţi, sâmbătă, Curţii de Apel Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au destructurat, vineri, un grup infracţional organizat, constituit din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlament, un avocat din cadrul Baroului Galaţi şi un fost arbitru al Curţii de Arbitraj Galaţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, potrivit unui comunicat DIICOT.
Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, în vederea identificării şi ridicării de mijloace de probă. La sediul DIICOT au fost aduse 22 de persoane pentru audieri.
Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.
„În acest scop, învinuiţii au folosit hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals”, potrivit sursei citate. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte un milion de euro, prin raportare la un număr de nouă imobile.
În sarcina unora dintre membrii grupării se mai reţine că au încercat să obţină suma de aproximativ cinci milioane de lei prin inducere în eroare şi folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat şi a unui bilet la ordin completat în fals.