Andra a anunţat pe Facebook: „Sunt însărcinată din nou..”

Andra a anunțat, marți dimineață, că este însărcinată cu al doilea copil.
Romania TV
24 mart. 2015, 06:34
Andra a anunţat pe Facebook:

Andra este însărcinată din nou. Cuplul a aflat că vor deveni pentru a doua oară părinţi şi se pare că de data aceasta vor avea o fetiţă. “I-am spus lui Catalin intr-un mod foarte firesc, nu am pus in scena vreo piesa de teatru. La un minut dupa ce am aflat eu, i-am spus si lui. Ne-am bucurat nebuneste si acesta a fost momentul zero, clipa in care am pornit pe un alt drum frumos. Am avut greturi la inceput, dar nu cine stie ce. In limite normale. Este adevarat ca au existat zile in care am preferat sa mananc numai salate, pentru ca altceva nu am putut”, a declarat Andra,

Cei doi au aflat sexul copilului, chiar de ziua lui Cătălin Măruţă şi au povestit că au plâns de fericire. Cuplul mai are un băieţel în vârstă de cinci ani. 

“Ne plac numele clasice, ceva gen Maria, Eva, Ioana, Ana. Mai vedem pana atunci. Eu as vrea ca fetita sa poarte numele bunicelor mele, Ioana si Maria. Dar mai cerem intre timp si parerea prietenilor, a nasilor”, a mai marturisit Catalin Măruţă.

”Dragii mei, sunt foarte fericita si vreau sa impart cu voi acest lucru… Sunt insarcinata din nou, in aproape cinci luni! Iertare ca nu v-am spus mai devreme, dar cateodata nu sunt in stare sa-mi spun nici mie asa ceva, de teama ca ma voi trezi si voi constata ca totul a fost doar o poveste frumoasa a somnului meu. Dar e adevarat !!! In iulie, fiul meu David va primi cel mai frumos cadou: o surioara !… Va voi mai povesti cum decurge totul, va promit! Si va doresc sa fiti cel putin la fel de fericiti ca mine, toata viata voastra”, a scris Andra pe Facebook.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI