AVIONUL PRĂBUŞIT în FRANŢA: Trei zile de doliu în Spania. Căutările au fost sistate pe timpul nopţii

Spania a declarat trei zile de doliu național și șeful guvernului Mariano Rajoy se va deplasa miercuri în zona din sud-estul Franței unde s-a prăbușit un avion, marți, cu 150 de persoane la bord, printre care şi cetăţeni spanioli, informează AFP, citată de Agerpres. 
Iulian Tudor
24 mart. 2015, 21:47
AVIONUL PRĂBUŞIT în FRANŢA: Trei zile de doliu în Spania. Căutările au fost sistate pe timpul nopţii

AVION PRĂBUŞIT în FRANŢA: „Mâine (miercuri) mă voi duce în zona accidentului aerian în Franța”, a anunțat Mariano Rajoy pe Twitter, la câteva ore după accidentul aparatului Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings, care asigura legătura între Barcelona (Spania) și Dusseldorf (Germania).

Tot miercuri se va deplasa în zona din Alpii francezi și cancelarul german Angela Merkel.

Potrivit vicepreședintei guvernului Soraya Sainz de Santamaria, „45 de pasageri cu nume de familie spaniole” se aflau la bord.

Citeşte şi Avion cu 150 de persoane la bord, PRĂBUŞIT în Franţa. NU SUNT supravieţuitori. „Peisajul este ÎNSPĂIMÂNTĂTOR”

Sainz de Santamaria a anunțat publicarea „în buletinul oficial a unui decret declarând trei zile de doliu oficial începând de la miezul nopții (marți)”. „În plus, chemăm la un minut de reculegere mâine la prânz în toate administrațiile publice”, a adăugat ea.

Citeşte şi AVION PRĂBUŞIT în Franţa: MAE verifică lista de pasageri. Printre victime nu se află niciun român

Cercetările la locul catastrofei se reiau miercuri dimineaţa. Peste noapte, căutările au fost întrerupte din cauza întunericului şi a vremii nefavorabile, cu ceaţă şi ploaie cu gheaţă, potrivit presei franceze. 

În mclădirea unui gimnaziu din Seyne-les-Alpes – o comună aflată la câţiva kilometri de locul în care avionul s-a prăbuşit a fost amenajat un loc de rugăciune, o capelă, în memoria victimelor catastrofei aviatice. Începând de miercuri, trei asociaţii de asistenţă socială vor oferi sprijin familiilor şi rudelor celor pieriţi în catastrofă,  care vor veni în Franţa, pentru a se reculege şi a încerca să înţeleagă ce s-a produs în dimineaţa de 24 martie 2015.

DailyBusiness
SUMA cu care un salariat din România trebuie să contribuie la fondul de pensii ca să aibă o PENSIE decentă
Spynews
Nicoleta Nucă, adevărul despre presupusa sarcină! Cum a comentat zvonurile potrivit cărora urmează să devină mamă pentru prima dată
Bzi.ro
E vestea momentului în show-bizz: Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit! Totul a ieșit la iveală acum!
Fanatik.ro
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
Capital.ro
Ordin UE. România, obligată să taxeze. Bani în plus pentru ce e sub 750 de lei
Playtech.ro
ȘOC! Christina Aguilera a ajuns de NERECUNOSCUT!!! Doamne, în ce HAL a ajuns să arate, e BOLNAVĂ
DailyBusiness
RAR are acum un asistent VIRTUAL. Verifică ONLINE când expiră ITP-ul mașinii
Adevarul
Vila de lux în care a fost ucis omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Prețul exorbitant pe care îl cere agenția imobiliară
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
De ce nu i-a dat replică niciodată Leo de la Roșiori femeii cu care a făcut un copil și de care s-a despărțit! Manelistul vorbește despre acuzațiile pe care Manuela Oprișiu i le-a adus / VIDEO
Evz.ro
Orice șofer trebuie să aibă acest obiect. Poate să facă diferența
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Ai văzut-o? Elena a fost dată dispărută după ce ar fi plecat de acasă și nu s-a mai întors. Autoritățile din Vâlcea fac apel la populație pentru a o găsi pe femeia în vârstă de 53 de ani
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între Karmen Minune și Bogdan Căplescu, înainte de divorț. A spus-o fără ocolișuri!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A venit ordinul de la Comisia Europeană. Este obligatoriu în România. Măsura se aplică în toate statele UE
StirileBZI
Pensionarii primesc 700 de lei în plus, din această toamnă! Cine sunt cei care beneficiază de acest ajutor
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat
substantial.ro
FCSB câștigă la limită în fața echipei PAOK în Liga Europa
MediaFlux
ARMATA ROMÂNĂ, misiune DIFICILĂ în LIBAN! Anunțul MApN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitură grea pentru români. Alimentul fără de care nu pot trăi se scumpește semnficativ