În toiul nopţii, în cartierul Ferentari s-a dat alarma. Vălvătaia a curpins acoperişul unei case. Speriat că rămâne pe drumuri, proprietarul s-a urcat repede pe acoperiş pentru a stinge focul. Din nefericire, s-a tăiat şi a fost transportat de urgenţă la spital.
O altă femeie a leşinat când şi-a văzut casa cuprinsă de flăcări. Vecinii au sărit imediat în ajutorul lor.
„Am văzut că a ieşit fum din curtea casei şi am sunat repede la 112. Am intrat şi am scos doi oameni bătrâni din casă. Era şi un copil de 16 ani cu piciorul în ghips”, a declarat un martor.
Intervenţia pompierilor n-a fost deloc una uşoară. Flăcările s-au extins cu repeziciune, de la o casă la alta. În total, trei locuinţe au fost afectate.
„Am ajuns la faţa locului cu 6 autospeciale, 3 ambulanţe smurd şi o descarcerare. Spaţiile destul de mici din jurul clădirilor a fost un împiediment”, a declarat unul dintre pompieri.
Din nefericire, casele nu erau asigurate. Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.