Concurentul care i-a învins în finală pe Alin Văduva şi Iulian Vasile ar fi minţit într-o declaraţie dată pe propria răspundere la înscriere.
„Antena 1 anunta telespectatorii si votantii X Factor ca va acorda marele premiu odata cu clarificarea declaratiilor date de Andrei Leonte la inscrierea in concurs, declaratii care s-ar afla in contradictie cu regulile acestui format international”, se arată în comunicat.
Se pare că în acest moment se desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă regulamentul a fost sau nu respectat de Leonte.
„Postul de televiziune isi rezerva dreptul de a verifica aceste circumstante, pentru ca premiul constand in 200 000 euro si un contract cu o casa de discuri sa fie acordat in conformitate cu regulamentul.
Potrivit acestuia, in concurs sunt acceptati doar participantii care nu se afla intr-o relatie contractuala cu vreo casa de discuri, iar declaratia se face pe propria raspundere”, continuă reprezentanţii concursului.
„Antena Group doreste sa-si pastreze atitudinea impartiala fata de aceasta situatie si totodata sa asigure publicul telespectator de intreg respectul pentru alegerea facuta si voturile exprimate in timpul concursului X-Factor.
In acest sens, Antena Group depune toate eforturile impreuna cu detinatorul de format pentru rezolvarea corecta a acestei situatii, solutie ce va fi comunicata imediat atat concurentului cat si publicului telespectator”, mai scrie în comunicat.
Surse CANCAN au declarat că Andrei Leonte ar fi fost „pârât” de cineva. Se pare că la urechile organizatorilor a ajuns informaţia că tânărul din Iaşi avea contract cu o casă de discuri, fapt interzis de regulament, aşa că nu poate intra în posesia marelui premiu. În urma unei „investigaţii” preliminare a reieşit că Leonte ar fi minţit în documentele semnate la înscriere.
Potrivit contractulului, termenul limită de încasare a banilor este stabilit pentru sfârşitul lunii martie. Dacă ancheta va demonstra că Andrei este nevinovat, el va primi marele premiu în valoare de 200.000 de euro, cu care îşi făcuse deja planuri.