PNL cere ALEGERI ANTICIPATE după votul din Senat în cazul Dan Şova

PNL cere alegeri anticipate. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, miercuri, că, după votul din Senat în cazul lui Dan Şova, trebuie orgaizate alegeri pentru a da ţării un nou Parlament.
Ionela Marcu
25 mart. 2015, 12:18
PNL cere ALEGERI ANTICIPATE după votul din Senat în cazul Dan Şova

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că  „PNL cere alegeri anticipate pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014„.

Legislativul astfel ales ar avea menirea de a asigura o egalitate reală a cetăţenilor în faţa legii, fără ca politicienii să mai poată beneficia de protecţia imunităţii parlamentare. „Pentru ca toți să fim egali în fața justiției, și politicieni și cetățeni, singura soluție este judecata românilor, în cadrul alegerilor anticipate„, a afirmat Gorghiu.

Aceasta susţine că votul dat în plenul Senatului privind arestarea lui Dan Şova arată că PSD este umbrela corupţiei, iar Victor Ponta reazemul celor care au probleme cu justiţia. „Ceea ce s-a întâmplat, astăzi, este o sfidare a românilor, a justiției, a statului de drept. Astăzi, PSD și Victor Ponta au orchestrat, în dispreț total față de cetățenii României, o piesă nouă, de natură procedurală, cu aceeași intenție: blocarea justiției. E încă o lecţie prin care Victor Ponta ne arată că nu vom fi niciodată, nici noi, nici românii, egalii PSD„, consideră liberala.

CITEŞTE ŞI Senatul a votat: DARIUS VÂLCOV poate fi ARESTAT. DAN ŞOVA a scăpat de arestare

Senatorii au votat, miercuri, cererile DNA privind reţinerea şi arestarea senatorilor PSD, DARIUS VÂLCOV şi DAN ŞOVA. Votul a fost diferit în cazul celor doi colegi de partid. Plenul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat, în timp ce Darius Vâlcov a primit undă verde pentru reţinere şi arestare. La comisii, avizul a fost invers: Şova a primit raport favorabil pentru arestare, ia Vâlcov unul negativ. În plenul de miercuri, Şova le-a cerut colegilor să îl ajute să rămâne în libertate, în timp ce Vâlcov a solicitat un vot pentru reţinere.

 

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din Europa în care se vorbește limba română la fel ca pe teritoriul țării noastre. Este limbă oficială și localnicii o folosesc în fiecare zi
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Declarațiile cutremurătoare ale bărbatului din București care își plimba iubita decedată într-un căruț. Cum ar fi murit, de fapt, femeia: "Am lăsat-o vie..."
Spynews
Moarte suspectă în cartierul bogaților. Andrei Versace a fost găsit fără suflare într-un apartament din blocul milionarilor | VIDEO
Evz.ro
Aerul condiționat și cea mai enervantă problemă. Poate fi rezolvată foarte simplu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING NEWS. Andrei Versace, găsit mort în casă. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, ultimele detalii
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Rusia Majorează Taxele de Import Pentru Produse Din „Țări Neprietenoase”
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'