Numărul maxim de consultaţii la domiciliu care pot fi acordate lunar de medicii de familie a fost dublat, de la 21 la 42 consultaţii. Totodată, a fost majorat şi numărul consultaţiilor care pot fi acordate la afecţiuni cronice, de la o verificare lunară sau trimestrială la două lunare sau patru trimestriale. Noile condiţii au fost aprobate, miercuri, de Guvern prin hotărâre.
În pachetul de bază au fost introduse serviciile de administrare de medicamente -intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil, după caz, acordate asiguraţilor de pe lista proprie a medicului de familie, în timpul programului de lucru în cabinet, iar categoria pacienţilor pentru care sunt acordate consultaţii a fost extinsă, cuprinzându-i şi pe asiguraţii cu boli cronice sau cu un episod acut ce nu permite deplasarea la cabinet, scrie Mediafax.
Pentru a creşte accesul persoanelor asigurate la serviciile medicale, spirometria a fost introdusa în cadrul serviciilor adiţionale ce pot fi acordate de medicii de familie, arată Guvernul.
În cadrul consultaţiilor de planificare familială au fost introduse evaluarea şi monitorizarea statusului genito – mamar şi tratamentul complicaţiilor. De asemenea, creşte de la două la patru numărul consultaţiilor care se acordă anual fiecărui asigurat.
Au fost introduse proceduri/tratamente/ terapii noi, precum recoltare material bioptic, tratament postoperator al plăgilor abdominale, al intervenţiilor chirurgicale după cezariană, sarcină extrauterină operată, histerectomie, endometrioză, terapii de genetică medicală – sfat genetic.
Citeşte şi Ciurchea: În noul contract-cadru s-a renunţat la numărul limită de pacienţi pe medic de familie