Conform unui bilanț pus la dispoziție de Oficiul Național de Urgență (Onemi), peste 26.000 de locuințe au rămas fără energie electrică.
Râul Copiapó, care traversează orașul cu același nume din regiunea Atacama, a ieșit din matcă și a provocat inundarea spitalului și a unei mari părți a orașului.
Ploile torențiale au obligat autoritățile să închidă punctele de frontieră San Francisco și Pircas Negras, care fac legătura cu Argentina, și să anuleze toate cursele aeriene spre Copiapó.
Situația din ultimele ore a fost cauzată de un nucleu de aer rece prezent în zona de centru-nord a țării, a informat Onemi.
În regiunea Coquimbo, peste 30 de mii de persoane au rămas fără apă potabilă, peste șase mii de familii sunt afectate de întreruperile de curent, iar localitatea Vicuńa, unde s-a născut poeta Gabriela Mistral, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (1945), este inundată de apele râului Elqui.