CFR Călători trece la ORA DE VARĂ. Ce modificări apar în MERSUL TRENURILOR

ORA DE VARA 2015: CFR Călători informează că, începând din data de 28/29 martie 2015, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00. Trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
Marius Neagu
26 mart. 2015, 08:38
CFR Călători trece la ORA DE VARĂ. Ce modificări apar în MERSUL TRENURILOR

ORA DE VARA 2015: Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Astfel, un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaţionale, 26 InterRegio și 37 Regio aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă), vor ajunge la destinație cu orarii modificate.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 29 martie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

CITEŞTE ŞI ORA DE VARA 2015: Cand se schimba ora şi cum se da ceasul

ORA DE VARA 2015. România va trece, la sfârșitul săptămânii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Astfel, ora trei va deveni ora patru, iar ziua va avea doar 23 de ore.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care devin bogate până la finalul lunii iulie. Au parte de măriri de salariu și câștiguri neașteptate
Capital.ro
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
A nins ca în luna decembrie în unele stațiuni
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24 de ore
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Un bărbat atacat de urs în Sântioana, județul Bistrița-Năsăud
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!