Este pentru a doua oară când DNA solicită reținerea și arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor, deputatul părăsind între timp teritoriul României, fiind, după ultimele informații, în Ungaria, scrie Agerpres.
Citeşte şi: Avocatul deputatului fugar Marko Attila: Nu a fugit în Ungaria. E o poveste
„Anterior Camera Deputaților a încuviințat arestarea preventivă a inculpatului Marko Attila Gabor pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, într-un alt dosar penal (comunicat nr. 1808/VIII/3 din 15 decembrie 2014), față de care procurorii anticorupție au dispus disjungerea și continuarea cercetărilor în prezenta cauză, în care cercetările au fost extinse și cu privire la infracțiunile menționate mai sus.
Din ansamblul activităților desfășurate până în prezent, a rezultat că inculpatul se sustrage activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României”, precizează DNA într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, la data de 12 ianuarie, Guvernul României — ANRP a sesizat DNA cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Citeşte şi: DNA cere un nou aviz pentru reţinerea şi arestarea deputatului UDMR Marko Attila
În cursul anului 2008, Marko Attila Gabor, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.