Tiruri de rachete în Ucraina de est soldate cu trei răniţi

Autoritățile ucrainene i-au acuzat sâmbătă pe separatiștii proruși că au lansat tiruri multiple de rachete asupra pozițiilor lor din estul rebel, acuzație destul de rară după instaurarea unui nou armistițiu la mijlocul lui februarie, informează AFP, preluată de Agerpres.
Romania TV
28 mart. 2015, 14:34
Tiruri de rachete în Ucraina de est soldate cu trei răniţi

„Rebelii au tras circa 40 de rachete împotriva unui post de control ucrainean și aproximativ 20 asupra unei zone locuite din satul Novotoșkovskoe”, la 45 de kilometri vest de Lugansk, una dintre capitalele rebelilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Armatei ucraineni, Andrii Lâsenko, în timpul unui briefing de presă. „Niciun soldat nu a fost ucis în ultimele 24 de ore, însă trei au fost răniți”, a adăugat acesta.

Andrii Lâsenko a subliniat că situația „rămâne tensionată” pe toată linia frontului, la peste o lună de la intrarea în vigoare a armistițiului încheiat în cadrul acordurilor de pace la Minsk, semnate cu medierea președintelui francez Francois Hollande și a cancelarului german Angela Merkel, în prezența președintelui rus Vladimir Putin.

Forțele ucrainene și rebelii au dat asigurări că și-au retras armamentul greu de la linia frontului, acțiune convenită în cadrul acordurilor de la Minsk.

În pofida intrării în vigoare a unui nou armistițiu, la 15 februarie, ciocniri zilnice au în continuare loc în estul Ucrainei, unde conflictul a făcut, în 11 luni de zile, peste 6.000 de morți.

La rândul său, șeful misiunii observatorilor OSCE în estul Ucrainei, Ertugrul Apakan, a îndemnat cele două părți, într-un comunicat publicat în noaptea de vineri spre sămbătă, să pună capăt luptelor din jurul Șirokino, unde un civil a fost ucis cu o zi înainte. Acest sat, situat la 10 km de portul strategic Mariupol, ultimul mare oraș din estul rebel aflat sub controlul Kievului, este unul dintre principalele puncte fierbinți ale conflictului.

Apakan și-a exprimat regretul că o „încetare locală a focului”, negociată de observatorii OSCE pentru acest sat, „nu a durat decât două zile”.

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea cea mai bună toamnă din viața lor. Belșug și opulență în viitorul lor
Capital.ro
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi vizibil”
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Veste minunată pentru români! SCAD ratele la creditele bancare
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi înjurături
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Probleme Tehnice pentru un Avion Ryanair care S-a Întors la Otopeni după Decolare. Procedura de Urgență a fost Declanșată
MediaFlux
BANI EUROPENI pentru persoanele cu venituri mici. Cine poate lua
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?