Producătorii filmului „Spectre” au confirmat recent că investighează comportamentul „intimidant şi înfricoşător” al pasagerilor de la bordul avionului privat, care a decolat de pe aeroportul Stansted, din Essex, cu destinaţia Ciudad de Mexico, în urmă cu 11 zile.
The Mail on Sunday scrie că reprezentanţii companiei aviatice Hi Fly au trimis un raport companiei de producţie a francizei „James Bond”, Eon, în care se precizează că unii dintre membrii echipei filmului au scos acul de siguranţă de la una dintre uşile avionului – acţiune despre care experţii spun că ar fi putut provoca un dezastru aerian -, au vomitat şi au urinat pe culoarele dintre scaune, au ignorat interdicţia de a fuma în avion, au abuzat verbal membrii echipei de zbor şi alţi pasageri.
Noaptea trecută, un angajat al aeroportului Toluca din Ciudad de Mexico a spus că interiorul avionului arăta de parcă „un grup de animale” ar fi fost în el. Acesta a mai menţionat că linia aeriană a fost nevoită să apeleze la o firmă specializată pentru a curăţa aeronava, plătind în jur de 1.000 de lire sterline.
Aproximativ 150 de membri ai echipei filmului „Spectre”, printre care cameramani, tehnicieni şi cascadori, s-au aflat în avionul care a aterizat în Mexic, unde sunt filmate unele dintre cele mai spectaculoase secvenţe ale filmului.