Constituţia prevede că solicitările de reţinere şi arestare se iau cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi, în timp ce Statutul senatorilor şi deputaţilor şi Regulamentul Senatului fac referire la votul majorităţii tuturor membrilor unei camere.
Votul în cazul Dan Şova, în urma căruia a fost scăpat de arestare, a fost luat în baza Regulamentului Senatului, însă solicitarea DNA ar fi trecut dacă se ţinea cont de prevederile legii fundamentale. Decizia senatorilor a fost contestată la CCR.
CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis cere CCR să soluţioneze conflictul juridic după votul pe ridicarea imunităţii lui Dan Şova
Astfel, cele doua Camere ale Parlamentului au fost convocate, miercuri, într-o o sedinta de plen comuna, incepand cu ora 12.30, in care se se vor face modificari in Statutul deputatului si senatorului cu privire la ridicarea imunitatii.
„Ieri senatorul Ilie Sarbu a facut doua propuneri, una de modificare a Regulamentului Senatului, una de modificare a Statutului deputatului si senatorului care priveste punerea in concordanta a procedurilor cu privire la ridicarea imunitatii, acordarea acceptului pentru retinere si arestare in cazul parlamentarilor. A fost transmisa comisiei comune care se ocupa de Statut, comisia se va intruni astazi de urgenta, va analiza si alte solicitari, maine va fi prezentat un raport ce va fi supus plenului„, a declarat senatorul Cristian Dumitrescu la finalul sedintei Birourilor permanente reunite de marti, citat de Agerpres.
CITEŞTE ŞI Regulamentul Senatului, modificat în acord cu prevederile Constituţiei după votul în cazul Dan Şova
Totodată, Comisia de Regulament a Senatului a modificat, marţi, articolul Regulamentul, stabilind că „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi” şi înlocuind astfel prevederea potrivit căreia decizia se lua cu votul majorităţii „membrilor Senatului”.
Citeşte şi: Dan Şova, la mâna CCR. Curtea va judeca sesizările pe votul din Senat la data de 8 aprilie