Senatul a MODIFICAT Regulamentul după ce l-a scăpat pe DAN ŞOVA de la arestare

Senatul a modificat articolul din Regulament care l-a scăpat pe Dan Şova de la arestare. Plenul a decis să pună astfel Regulamentul în acord cu prevederile Constituţiei, stabilind că Senatul hotărăşte asupra cererii de reţinere şi arestare cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi. Cererea pentru arestarea lui Dan Şova nu a trecut de plen, întrucât s-a ţinut cont de numărul total al senatorilor. Decizia a fost contestată la CCR. 
Ionela Marcu
31 mart. 2015, 11:11
Senatul a MODIFICAT Regulamentul după ce l-a scăpat pe DAN ŞOVA de la arestare

Plenul Senatului a validat decizia luată marţi de Comisia de Regulament care a modificat articolul 173 din Regulament, stabilind că ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi” şi înlocuind astfel prevederea potrivit căreia decizia se lua cu votul majorităţii ”membrilor Senatului”.

Decizia de modificare a Regulamentului a fost luată în plen cu 109 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Astfel, pe viitor, cererile de reţinere şi arestare a unui senator vor fi aprobate cu voturile majorităţii senatorilor prezenţi şi nu cu jumătate plus unu din voturile tuturor senatorilor, aşa cum era reglementat până acum în Regulament.

PNL a cerut în plenul Senatului „reconsiderarea” votului în cazul DAN ŞOVA

Senatorii au pus astfel în acord art.173 din Regulamentul Senatului cu Constituţia României. Pe noua variantă, cererea DNA de arestare a lui Dan Şova ar fi fost aprobată in plenul Senatului. 

Votul de miercuri în cazul Vâlcov se va da pe noul Regulament. În ceea ce priveşte votul în cazul Dan Şova, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că nu se mai poate face nimic.

Tăriceanu, după modificarea Regulamentului Senatului: În cazul ŞOVA nu se mai poate face nimic

Sebastian Grapa, preşedintele comisiei de Regulament a Senatului, declara, după ce Comisia de regulament a făcut modificarea, că nu este o noutate faptul că articolul 173 din Regulamentul Senatului trebuia modificat.

”Aţi văzut, de altfel, din votul plenului de ieri că toate forţele politice reprezentate în Senat au fost de acord că acesta trebuie modificat. Modificarea constă în faptul că, dacă până acum articolul 173 spunea că Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.

Acesta se modifică şi va suna aşa: ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”, a declarat Sebastian Grapă, precizând că în comisie s-a votat în unanimitate.

CSM a sesizat CCR cu privire la un conflict juridic între puteri în cazul senatorului PSD Dan Şova

Grapă a adăugat că s-a redus, astfel, cvorumul pentru luarea deciziei, de la două treimi la o majoritate simplă.

Am uniformizat astfel regulamentul Senatului cu Constituţia şi cu cele două hotărâri ale CCR în vigoare. Astăzi eu voi solicita plenului suplimentarea ordinii de zi a şedinţei Senatului cu acest punct şi bineînţeles aştept un vot”, a mai menţionat Sebastian Grapă.

Plenul Senatului a decis, luni, demararea procedurii de punere în acord a prevederilor Statutului deputaţilor şi senatorilor şi a Regulamentului Senatului, cu prevederile Constituţiei, în urma votului în cazul Şova.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu a declarat în plen că, în urma votului dat în cazul lui Dan Şova, propune plenului ”să se facă o adaptare a Statutului senatorilor şi deputaţilor cu prevederile Constituţiei.

Citeşte şi: De ce a refuzat VICTOR PONTA să răspundă la o întrebare legată de votul PSD în cazul Dan Şova

Sârbu a precizat că se referă la Legea 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care trebuie pusă în acord cu prevederile articolului 73, alin 2 din Constituţie, având în vedere decizia CC nr. 322/2007, şi a deciziei nr. 990/2008. Propunerea a fost adoptată de plen cu 117 voturi ”pentru”, un vot împotrivă şi o abţinere.

În urma votului, plenul Senatului a aprobat demararea procedurilor de modificare a articolul 173 din Regulamentul Senatului şi modificarea articolul 24, alin 2, din Legea 96/2006.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Drone neidentificate observate deasupra bazelor aeriene din Marea Britanie
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy