Breaking
News
Întrebat cum vede instituţia Primei Doamne, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aceasta „încă nu-şi găseşte loc în România”.
„Ar trebui să existe poate o dezbatere publică pe această temă. Ar trebui să existe probabil câteva studii care ne spun dacă românii îşi doresc aşa ceva sau nu-şi doresc”, a spus preşedintele.
„Prima Doamnă a mea, soţia mea, îmi face onoarea să mă însoţească peste tot unde este posibil şi cred că este un prim pas spre a induce în spaţiul public o discuţie despre Prima Doamnă, dar de acolo până la instituţia Primei Doamne cred că mai este cale lungă”, a mai spus Iohannis.