Mircea Băsescu, audiat la Tribunalul Constanţa: Nu am primit bani de la familia Anghel

Mircea Băsescu a declarat, marţi, la Tribunalul Constanţa, unde a fost audiat în dosarul în care cinci membri ai familiei Anghel sunt acuzaţi de şantajarea sa, că nu a primit bani de la aceştia şi nici nu a vorbit cu vreun magistrat pentru eliberarea lui Sandu Anghel din închisoare.
Iulian Tudor
31 mart. 2015, 20:52
Mircea Băsescu, audiat la Tribunalul Constanţa: Nu am primit bani de la familia Anghel

Mircea Băsescu a fost audiat ca parte vătămată în dosarul în care cinci membri ai familiei Anghel sunt judecaţi pentru că l-au şantajat. Şedinţa a durat mai mult de şapte ore şi nu a fost lipsită de tensiuni între membri familiei Anghel şi Mircea Băsescu sau între acesta din urmă şi avocatul Pavel Abraham, potrivit Mediafax.

Mircea Băsescu a declarat magistraţilor că după arestarea lui Sandu Anghel, în 2011, pentru tentativă de omor, câteva dintre rudele sale i-au cerut să le ajute pentru scoaterea acestuia din închisoare. Întrucât nu a dorit să apară speculaţii pe această temă, el a trimis un mail la cabinetul procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, în care arăta că nu doreşte să se interpreteze ca ar face trafic de influenţă în favoarea lui Sandu Anghel, însă nu a primit niciun răspuns, iar tot în perioada respectivă a avut o discuţie pe această temă şi cu şeful Poliţiei Judeţene Constanţa, rămasă tot fără rezultat.

Ca să nu mai fie căutat atât de des de membri familiei Anghel, el le-a sugerat acestora să-l contacteze pe Marian Căpăţână, un apropiat al său, care este din aceeaşi localitate cu ei. Ulterior, a susţinut Mircea Băsescu, el a aflat că Marian Căpăţână a împrumutat de la familia Anghel o sumă de bani pentru a cumpăra societatea Aversa.

În acel moment, Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a întrerupt declaraţia lui Mircea Băsescu, precizând că tot ceea ce spune acesta este o minciună, judecătoarea atrăgându-i atenţia să nu mai aibă asemenea intervenţii.

Mircea Băsescu a mai spus că membri familiei Anghel, în special Fănica, Izaura şi Florin Anghel, l-au vizitat în continuare, el sfătuindu-i să aibă încredere în justiţie, considerând că dacă Sandu Anghel este nevinovat, aşa cum susţineau rudele, ar fi trebuit să iasă repede din închisoare.

Ulterior, după condamnarea în primă instanţă a lui Sandu Anghel, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, l-a sunat pe Mircea Băsescu şi i-a cerut suma de 250.000 de euro în caz contrar ameninţându-l că va trimite la televiziuni înregistrări cu acesta.

“El îmi spusese că are înregistrări cu mine şi mi-a zis că e un avocat al tatălui său care i-a promis un milion de euro, dacă îi dă înregistrările să le ducă la televiziuni. Când Florin mi-a spus acest lucru, i-am zis să dea înregistrările avocatului şi să împărţim banii jumătate”, a povestit Mircea Băsescu.

El a continuat, spunând că, după ce a primit mai multe asemenea ameninţări, a povestit totul avocatului firmei sale, iar acesta a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. “Au avut loc mai multe înregistrări atât la biroul meu, cât şi acasă, dar în niciuna nu s-a confirmat activitatea de şantaj şi cazul a fost închis”, a precizat Mircea Băsescu.

Pentru că ameninţările au continuat şi după condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel, Mircea Băsescu a făcut o nouă plângere, de această dată la DNA Constanţa, care a organizat flagrantul din 29 mai 2014.

Băsescu a mai afirmat că nu a luat bani de la familia Anghel şi nici nu a intervenit la vreun magistrat pentru scoaterea din închisoare a lui Sandu Anghel. “Nu am primit niciun leu. Nu am promis vreunuia dintre ei că vorbesc cu vreun procuror, judecător, poliţist ca să fie eliberat Sandu Anghel. Prin Craiova şi Slatina am trecut de două ori în drum spre Porţile de Fier, nu ştiu pe nimeni acolo, prin urmare nici judecători”, a mai spus Băsescu.

El a susţinut că ţinta acestui scandal nu a reprezentat-o el, ci fratele său, Traian Băsescu. “Sunt o persoană cunoscută în Constanţa, eram fratele preşedintelui şi din ceea ce îmi spusese Florin interesul nu îl reprezentam eu, ci compromiterea fratelui meu, a preşedintelui României”, a declarat Mircea Băsescu.

Avocatul Pavel Abraham le-a spus jurnaliştilor, la finalul şedinţei de judecată, că a fost o audiere bună pentru clienţii săi şi că Mircea Băsescu s-a contrazis în anumite aspecte. El a spus că la următorul termen vor fi depuse înregistrări noi care să confirme că nu a fost vorba de un şantaj.

Următorul termen din acest dosar a fost stabilit pentru 21 aprilie, când vor fi audiaţi ca martori Marian Căpăţână şi Sandu Anghel.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lidl, anunț oficial în prag de sărbători. Retailerul aduce pe rafturile magazinelor sale legume românești cu gustul de altădată
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy