Helmuth Duckadam îşi sărbătoreşte, miercuri, ziua de naştere (face 56 de ani), şi face o mărturisire surprinzătoare.
„Niciodată n-am suportat să primesc cadouri de ziua mea. Nici eu şi nici prietenii mei nu ne oferim daruri la asemenea ocazii, pe care mulţi alţii le consideră speciale. Noi ne vedem, bem un şpriţ şi cam atât. Contează doar plăcerea de a ne revedea”, a declarat Helmuth Duckadam pentru Ring.
„N-am decât două gânduri. Atât eu, cât şi cei dragi mie să fim sănătoşi, iar patronul Stelei, Gigi Becali, să nu mai sufere. În rest, toate se vor rezolva. Veţi vedea, Steaua îşi va reveni, iar naţionala se va califica la Euro 2016”, a mai spus Helmuth Duckadam.