Potrivit România TV, dineul oficial care era programat pentru ora 19.30, la Palatul Cotroceni, în onoarea preşedintelui Turciei şi a soţiei acestuia, Emine Erdogan, a fost anulat, după evenimentele de la Istanbul, în care un procuror luat ostatic, marţi, a murit, iar, miercuri, două persoane înarmate au intrat într-un sediu al partidului de guvernământ.
În conferinţa de presă comună cu şeful statului român, preşedintele Turciei a declarat că procurorul decedat după ce a fost luat ostatic într-o instanţă din Istanbul este „un erou”.
Erdoğan a arătat că, marţi, la Istanbul, un procuror a fost luat ostatic şi „ucis mişeleşte”. „El este un erou”, a arătat Erdoğan. Preşedintele Turciei a precizat că procurorul va fi înmormântat în cursul zilei de miercuri. Recep Tayyip Erdoğan a spus că a transmis condoleanţe familiei acestuia şi că speră ca miercuri seară să-i poată vizita familia. „Lupta noastră împotriva terorismului trebuie să continue într-o manieră hotărâtă”, a declarat el.
Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat condoleanţe pentru evenimentele de marţi din Turcia. „Domnule preşedinte, daţi-mi voie, în aceste împrejurări, să vă exprim condoleanţele mele şi ale noastre pentru evenimentele nefericite de ieri şi pot să vă asigur de toată solidaritatea noastră”, a spus Iohannis, în conferinţa de presă comună cu omologul turc.
„Terorismul este un flagel groaznic, care se extinde şi în a cărui combatere cu siguranţă naţiunile noastre trebuie să colaboreze”, a mai spus şeful statului român.
„Mulţumesc prietenului meu, domnului preşedinte Iohannis, pentru amabilitatea de a-mi fi transmis condoleanţe. Terorismul nu este o chestiune numai a zonei noastre, este o chestiune a întregii lumi şi lupta noastră trebuie să o continuăm în plan mondial”, a spus Erdoğan.
Procurorul luat ostatic marţi într-o instanţă din Istanbul de către presupuşi membri ai mişcării radicale Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C) a murit din cauza rănilor suferite.
Două persoane înarmate au intrat miercuri într-un sediu al formațiunii de guvernământ, AKP, dintr-o suburbie a Istanbulului, a relatat agenția de presă Dogan, la o zi după ce militanți de stânga au luat ostatic un procuror într-o instanță din oraș, potrivit Reuters.