Alina Puşcaş, prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva!”, se pregătește pentru o nouă etapă în viața ei. „Nu cred că aș avea cum să vă exprim în câteva fraze trăirile pe care le experimentez acum. Pe lângă toată fericirea și nerăbdarea de a-mi cunoaște, cât mai curând, copilașul, mă simt mai puternică și mai matură. Îmi doresc foarte mult un băiețel sănătos și frumos dar, până la urmă, știti cum e: fetiță sau băiat, ambele variante sunt o minune. În următoarele săptămâni voi afla și acest lucru și aștept cu drag să vă împărtășesc din nou bucuria”, a spus Alina.
Aceasta a adăugat: „Am făcut testul de sarcină cu un gen de zâmbet poznaș pe buze și cu întrebarea „Ce-ar fi să fiu însărcinată?” Nu aveam nici un simptom, dar ceva îmi spunea că ar trebui să încerc. În momentul în care acest test s-a dovedit a fi pozitiv, au început să-mi tremure mâinile și l-am scăpat pe jos. Mi-am dat rapid un refresh și l-am mai privit o dată, crezând că poate nu am văzut bine. Evident că am fugit din nou la farmacie și am mai luat două teste, care s-au dovedit a avea același rezultat pozitiv”, scrie libertatea.ro.
Citeşte şi: Alina Puşcaş este însărcinată. Cine este tatăl copilului