„ŞCOALA ALTFEL” la metrou. Elevii pot afla cum arată cabina unui tren de metrou şi cum circulă acesta

În perioada 6-10 aprilie, Metrorex va organiza evenimentul "Şcoala Altfel" la metrou. Elevii pot participa la acest eveniment, unde vor avea ocazia să afle cum circulă trenurile de metrou, cine şi de unde le dirijează, ce înseamnă să fii mecanic de tren de metrou şi cum arată cabina unui tren.
Iulian Tudor
03 apr. 2015, 11:12

„Metrorex organizează în perioada 6-10 aprilie 2015, cea de a doua ediţie a evenimentului „Şcoala Altfel” la metrou, la care vor participa copiii de la circa 15 şcoli din Bucureşti şi localităţi limitrofe. Vizitele vor fi realizate la Dispeceratul Central şi Depoul Berceni, unde copiii vor avea ocazia să afle cum circulă trenurile de metrou, cine şi de unde le dirijează, ce înseamnă să fii mecanic de tren de metrou, cum arată cabina unui tren, cum se întreţin trenurile şi staţiile de metrou”, se arată în comunicatul Metrorex.

Citeşte şi ȘCOALA ALTFEL. Copiii din Sectorul 4, invitaţi la „Caravana filmului românesc”. Intrarea este liberă

Sub îndrumarea profesorilor şi a specialiştilor Metrorex, vizitatorii vor admira şi înţelege mai bine unicitatea arhitectonică a staţiilor de metrou, precum şi motivele pentru care toate acestea trebuie respectate şi păstrate.

Evenimentele realizate în spaţiile Metrorex reflectă cel mai bine implicarea activă în educarea publicului, în formarea unor atitudini responsabile în ceea ce priveşte comportamentul civilizat în spaţiile metroului. Acesta e un semn de respect pentru viitor.

Toate parteneriatele educaţionale realizate de Metrorex sunt în regim de gratuitate şi se concentrează pe nevoia crescândă de informare a tinerilor utilizatori ai metroului.

Citeşte şi TRANSPORT GRATUIT pentru toţi elevii şi profesorii care participă la „Şcoala altfel”

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Cei mai bine plătiți angajați de la stat. Și nici nu sunt amenințați de șomaj
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Joe Biden reevaluează candidatura dacă apar probleme medicale, în contextul presiunilor din partid
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'